Dupa ce si-au disputat mai multa vreme spatiile din Palatul Parlamentului, dupa ce au calculat metrii patrati care revina fiecarui paralamenatr si fiecarui senator, parlamentarii vor rezolva problema spatilului alocat prin aplicarea unei hotarari a Guvernului. Mai multe spatii din Palatul Parlamentului vor fi preluate in administrare de catre Senat de la Camera Deputatilor, in baza unei hotarari aprobate, miercuri, de Guvern.
Spatiile vor fi preluate pe baza de protocol semnat de catre secretarii generali ai celor doua camere ale Parlamentului, in termen de 120 zile de la data intrarii in vigoare a hotararii. Camera Deputatilor va asigura Senatului utilitatile pentru functionarea corespunzatoare a spatiilor preluate in administrare. Pentru lucrarile noi de modernizari, reparatii, extinderi, Camera Deputatilor va indeplini responsabilitatile de investitor, iar Senatul va contribui cu fonduri din bugetul propriu, in cota parte. Modul si cotele de participare la cheltuielile comune vor fi stabilite de comun acord, pe baza unei conventii, cu finantare din bugetele celor doua Camere ale Parlamentului.