Plenul Senatului a aprobat ieri solicitarea de incuviintare a arestarii preventive a senatorului PSD Catalin Voicu, inregistrandu-se doar un vot peste minimum necesar. Cererea a fost aprobata cu 70 de voturi "pentru", in conditiile in care erau necesare cel putin 69 de voturi favorabile. Votul a fost secret, cu bile. Sedinta plenului Senatului s-a desfasurat in absenta lui Catalin Voicu. Potrivit presedintelui Comisiei Juridice din Senat, Toni Grebla (PSD), senatorului i s-ar fi facut rau in timp ce urca scarile de la Senat si a plecat cu ambulanta la spital. Catalin Voicu a fost internat marti noapte la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB) cu probleme cardiace, iar ieri dimineata a cerut sa fie externat pentru a putea participa la discutiile din plenul Senatului. Seful Clinicii de cardiologie din SUUB, Mircea Cinteza, a declarat ca inca de ieri dimineata i-a atras atentia lui Voicu asupra faptului ca starea lui de sanatate nu permite externarea imediata. Cinteza a precizat ca faptul ca i s-a facut rau era de asteptat, pentru ca starea de sanatate a lui Voicu era "alterata". Senatorul PSD a cerut conducerii spitalului sa nu dea informatii in legatura cu diagnosticul sau.

Primul parlamentar ramas fara imunitate

Catalin Voicu devine astfel primul parlamentar din 1989 incoace caruia i se ridica imunitatea si poate fi arestat pentru luare de mita, trafic de influenta si fals in inscrisuri. Procurorii mai au, insa, nevoie de avizul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru a trece la propriu la arestarea senatorului. Din aceasta structura judecatoreasca fac parte o serie de magistrati ale caror nume este pomenit de Voicu in stenograme. In cazul a doi dintre ei, Cristian Jipa si Florin Costiniu, DNA efectueaza cercetari sub acuzatia de complicitate la trafic de influenta in favoarea unor terte persoane aflate in vizorul justitiei."Arestul din Capitala, de la minus 2, ala care e pe tubulatura - Evul Mediu. Usi negre de fier, zabrele si lacate, nu au aerisire, tigani, banditi, te f... aia in c...., te omoara. Iar noaptea, din furculita care o au, o ia si o ascute si-o baga in gat. Pe arest preventiv sunt tot felul de borfasi, tot felul de banditi. Ce sa impaci ba. Daca are ... au un contract cu moartea"



Catalin Voicu intr-o discutie cu afaceristul Marius Locic