In ton cu cele intamplate in Capitala, reactiile liberalilor, in ceea ce-l priveste pe Dinu Patriciu, nu au intarziat sa apara nici la Constanta, asta cu atat mai mult cu cat Organizatia Judeteana a PNL a organizat vineri, 27 mai a.c., o conferinta de presa. Cu aceasta ocazie, senatorul PNL Puiu Hasotti a declarat ca, in opinia sa, bazata pe informatii extrem de precise, dar pe care nu a dorit sa le dea publicitatii, alegerile anticipate nu vor avea loc. "Cred ca alegerile generale anticipate nu sunt utile pentru stabilitatea tarii. In plus, convocarea de alegeri anticipate intra in sfera de influenta a Parlamentului, a primului ministru si a partidelor politice si nu in cea a altor institutii ale statului care pot doar sa-si exprime o opinie in aceasta privinta”, a spus Hasotti, facand aluzie la institutia prezidentiala. Cu toate acestea, parlamentarul liberal a subliniat faptul ca la acest moment nu exista nici un fel de disensiune intre presedintele Basescu si premierul Tariceanu, iar subiectul alegerilor anticipate nu a fost abordat in discutiile dintre cei doi demnitari.
In privinta arestarii lui Dinu Patriciu, senatorul liberal de Constanta Puiu Hasotti ne-a declarat faptul ca are incredere in justitia din tara noastra care "este si va fi independenta”. Cu toate acestea metodele prin care s-a derulat anchetarea presedintelui Grupului Rompetrol nu sunt chiar cele mai nimerite, a aratat Hasotti. Astfel, senatorul liberal a precizat faptul ca Patriciu a fost tinut in ancheta timp de 18 ore, aspect pe care Hsotti l-a considerat a fi un abuz al organelor de cercetare penala. Mai mult, abuzurile anchetatorilor nu s-au limitat numai la durata exagerata a interogatoriului, ci au continuat cu redactarea actului de retinere pe numele lui Patriciu, inainte ca declaratia scrisa a liderului Rompetrol sa fie terminata. "In mediul de afaceri s-ar putea sa existe o emotie foarte serioasa in privinta retinerii lui Dinu Patriciu. In cazul in care se a dovedi nevinovatia lui Patriciu, mediul de afaceri se va resimti”, a afirmat Puiu Hasotti.

"Exclud posibilitatea ca vreun coleg al coalitiei majoritare sau al Aliantei sa fi actionat in vederea arestarii lui Patriciu”

Pe de alta parte, parlamentarul PNL a tinut sa subliniez faptul ca nu exista nici un fel de similitudine intre cazurile Iacubov si Tender si cel al presedintelui Rompetrol. Totodata, Hasotti a reliefat faptul ca Petromidia este un obiectiv al Grupului Rompetrol care plateste taxele impozitele catre stat cu regularitate si contribuie cu 4,5% la PIB-ul Romaniei. Cat despre existenta unei motivatii politice care ar sta la baza arestarii lui Patriciu, Hasotti a afirmat: "Nu putem exclude existenta unor influente subterane pe care diferiti membri mai mult sau mai putin numerosi ai PSD-ului le-ar putea exercita asupra actului de justitie in acest caz. Insa exclud posibilitatea ca vreun coleg al coalitiei majoritare sau al Aliantei PD-PNL sa fi actionat in vederea arestarii lui Patriciu”.

Deputatul Gheorghe Dragomir: "Nu cred in spusele procurorilor”

La randul sau, deputatul PNL Gheorghe Dragomir a declarat ca nu crede ca Dinu Patriciu sa fi fost cel care sa fi dus o asemenea politica in compania pe care o conduce, in calitatea sa de presedinte - asa cum este acuzat. "Nu cred in spusele procurorilor”, a afirmat Gheorghe Dragomir, care si-a exprimat, totodata, increderea in Justitie. "Cred ca acel dosar, care este unul mai vechi, a fost si o comanda politica”, a adaugat Gheorghe Dragomir. In ceea ce-l priveste, prefectul Danut Culetu a afirmat: "Sincer sa fiu, eu sunt putin contrariat. Cred ca modul in care s-a actionat este putin in pripa. As vrea sa am mai multe informatii. Un asemenea om, care este patron de societate de interes national, este tratat cam prea impulsiv. Nu aceasta era modalitatea. In plus, toate acuzatiile trebuie si probate”. Pe de alta parte, nu doar liberalii constanteni au reactionat la ceea ce i se intampla lui Dinu Patriciu, in sensul ca dezaproba retinerea acestuia, ci si PSD-ul local. Mai precis, in cursul zilei de ieri, Organizatia Oraseneasca Navodari a Partidului Social Democrat, prin presedintele Nicolae Matei, a transmis ca "isi exprima ingrijorarea fata de soarta angajatilor si a companiei de la Navodari Rompetrol - Petromidia. Arestarea omului de afaceri Dinu Patriciu constituie o actiune descalificanta a justitiei romane avand in vedere ca acesta nu constituie nici un fel de pericol public sau social si ca cercetarea sa se poate face si in stare de liberate”.