Presedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mirza, afirma ca in partid este preferata varianta unui Congres extraordinar pentru sfarsitul lunii februarie sau cel mai tarziu la inceputul lunii martie, in cadrul caruia se va discuta despre "o formula de conducere modificata partial, daca nu total".
Senatorul Mirza a explicat faptul ca se prefera convocarea unui congres extraordinar, intrucat procedura normala, cu alegeri mai intai in organizatiile locale, judetene si apoi la nivel national ar fi de durata, iar discutiile din aceasta perioada "ar crea prejudicii mult mai mari".
"Este o realitate. Pierderea presedintiei a creat o stare de neliniste, de nemultumire in cadrul organizatiilor si acest lucru trebuie lamurit destul de repede pentru ca, din discutiile pe care le-am avut, sa mergem pe varianta unui congres normal, cu dezbateri incepand de la organizatiile locale, ar fi de durata iar discutiile in conducerea partidului si la nivel de partid ar crea prejudicii mult mai mari", a spus Gavril Mirza.
El a precizat ca in cadrul partidului se vorbeste despre o alta formula de conducere.
"In interiorul partidului se poarta tot felul de discutii pentru o formula de conducere modificata partial daca nu total fata de ce avem acum", a precizat el.
"Saptamana viitoare vom avea un Comitet Executiv National care va hotari convocarea in prima decada a lunii februarie a unui Consiliu National care, la randul sau, sa convoace un congres extraordinar pana la sfarsitul lunii februarie sau cel mai tarziu in prima decada a lunii martie si care sa rezolve problemele cu care se confrunta PSD", a mai spus Mirza.