Edili locali si oameni de afaceri au participat ieri la un seminar organizat la Craiova, unde s-a discutat despre modernizarea si eficientizarea administratiei publice locale din Romania. La discutii a participat si deputatul de Dolj, Constantin Dascalu, precum si reprezentanti ai Agentiei de Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia. Unii oameni de afaceri care au luat cuvantul au criticat decizia guvernului de a reduce salariile cu 25%, deoarece aceasta masura a dus si la scaderea cifrelor de afaceri ale firmelor. Presedintele Asociatiei Comunelor din Romania - Dolj, Florea Grigorescu, a indemnat autoritatile si bancile sa sprijine primariile care se confrunta cu probleme la plata cofinantarilor pentru proiectele europene pe care le-au castigat. Dincolo de sugestii si intepaturi la adresa guvernantilor, la seminar s-au prezentat si date pozitive despre masuri de sprijinire in anumite ramuri ale economiei, asa cum este, de exemplu, agricultura. Directorul sucursalei craiovene a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Gheorghe Lepadat, a anuntat ca, din luna septembrie, fondul acorda direct scrisori de garantie pentru banci celor care doresc sa obtina un credit bancar, in urma semnarii unui parteneriat cu Ministerul Agriculturii. "Garantam 110%, iar angajamentul ni-l asumam direct noi", a precizat Lepadat. Nevoia de bani este mare la nivelul Olteniei. Potrivit reprezentantilor ADR Sud-Vest Oltenia, pana la sfarsitul lunii octombrie 2010, la nivelul regiunii fusesera alocate fonduri europene de 621 de milioane de euro, iar suma solicitata prin proiecte se apropie de un miliard de euro. Pe lista invitatilor care trebuia sa ia cuvantul figura si un reprezentant al Ministerului Administratiei si Internelor, dar organizatorii au anuntat ca acesta nu mai vine, deoarece ambii consilieri si-au dat demisia. Alti invitati de seama prezenti in sala au fost reprezentanti ai CEC Bank, ai grupului Agora, Kaspersky Lab, GIS si IBM. La finalul discutiilor, organizatorii au oferit cadou un laptop de ultima generatie, castigatorul stabilit in urma unei tombole fiind viceprimarul comunei gorjene Pades, Constantin Baloi.