Mihai Capra, Olimpiodor Antonescu, Petre Toba, Dan Valentin Fatuloiu si Liviu Popa sunt sefii din Ministerul de Interne care isi vor prezenta demisiile, potrivit NewsIn.
Mihai Capra, secretar de stat pe administratie, Olimpiodor Antonescu, seful Jandarmeriei, Petre Toba, seful Politiei, Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat si seful departamentului de ordine publica, Liviu Popa, seful DGA, au la randul lor demisiile scris din posturile lor din MAI.
Potrivit unor surse din minister, sefii din MAI vor lua o hotarare daca pleaca sau raman in minister dupa o sedinta cu Vasile Blaga, la 11.30, dupa declaratiile de presa ale acestuia.
Mihai Capra, secretar de stat pe administratie, le-ar fi spus colegilor sau ca nu va lucra fara Blaga daca acesta demisioneaza.
Ministrul de Interne, Vasile Blaga si-a anuntat astazi demisia. Deciziile de demisie au venit in urma scandalului generat de marsul ilegal al politistilor.
Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a ajuns, luni dimineata, la Palatul Victoria pentru a-si prezenta demisia, in urma scandalului generat de marsul ilegal al politistilor si dupa ce presedintele si premierul au renunţat la serviciile de escorta ale Politiei.
Potrivit cotidianului Gandul, care citeaza surse din PDL, ministrul de Interne Vasile Blaga ar fi luat decizia de a demisiona dupa ce a refuzat sa faca ceea ce i-a propus Traian Basescu si sa ii demita pe sefii Politiei si Jandarmeriei. Ministrul ar fi considerat ca cei doi nu sunt vinovaţi pentru comportamentul celor 6.000 de politisti care au marsaluit ilegal pana la Cotroceni.
Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, ar putea fi inlocuitorul lui Vasile Blaga la conducerea Ministerului Administratiei si Internelor, dupa demisia lui Vasile Blaga, au declarat, luni dimineata, pentru MEDIAFAX, surse ministeriale.
Potrivit surselor citate, in locul lui Gabriel Oprea la conducerea Ministerului Apararii Nationale ar urma sa fie numit Cristian Diaconescu.
Gabriel Oprea a mai ocupat portofoliul Internelor la inceputul anului 2009. El a demisionat in 13 ianuarie 2009, dupa 20 de zile in care a condus MAI, ca urmare a faptului ca PSD i-a retras sprijinul politic intrucat nu s-a consultat cu partidul la numirea secretarilor de stat, inclusiv la a lui Virgil Ardelean la DGIPI.