Localnicii din Dobrogea celebreaza anul acesta trecerea a 130 de ani de la instalarea administratiei romanesti in aceasta regiune. Cum la sarbatorirea acestui eveniment de o importanta deosebita in consolidarea statului national roman se adauga si faptul ca anul 2008 a fost desemnat Anul International al Multilingvismului si Anul International pentru Dialog Multicultural, Prefecturile Constanta si Tulcea si-au unit fortele - alaturi de alte institutii reprezentative, precum Consiliile Judetene si institutiile din subordine, universitatile "Ovidius", "Andrei Saguna", "Spiru Haret" si "Dimitrie Cantemir", etc. - pentru marcarea datelor semnificative din 2008 printr-o serie de evenimente cultural-istorice. Toate evenimentele, ce urmeaza sa fie organizate in perioada 27 februarie - 18 decembrie a.c. vor fi cuprinse intr-un "Calendar al evenimentelor dobrogene", editat in 1.000 de exemplare, in limbile romana si engleza. "Exemplul Sibiului de anul trecut m-a facut sa inteleg ca putem aspira la titlul de metropola doar prin solidaritate si prin evidentierea evenimentelor culturale semnificative pentru Dobrogea", a subliniat prefectul Danut Culetu, in cadrul unei conferinte de presa. Alaturi de el s-a aflat si prefectul Tulcei, Lucian Simion, care a adaugat ca toate evenimentele vor fi promovate si in judetul sau. Pentru derularea acestor manifestari, ce se vor desfasura atat in Constanta cat si in Tulcea, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, prin secretarul de stat Victor Paul Dobre, a promis sa contribuie cu un miliard si jumatate de lei vechi.