Demersurile din ultimul timp ale primarului din Medgidia, Dumitru Moinescu, si-au gasit ecou in randul liberalilor. Intr-un comunicat de presa semnat de liderul PNL Medgidia, Marian Iordache, edilul democrat-liberal este atacat in termeni extrem de duri. Liberalii spun despre primar ca ar fi "schimbatorul de viteze" al PD-L, dupa care il acuza ca are halucinatii in timp ce da in judecata guvernul. Liberalii ii amintesc edilului ca interlopii se impusca ziua in amiaza mare in centrul orasului, iar Medgidia se afla intr-o stare dezastruoasa din toate punctele de vedere.
Consilierul si candidatul PNL pentru Primaria Medgidia, Marian Iordache, considera drept iresponsabile actiunile din ultimul timp ale primarului Dumitru Moinescu. Reamintim ca acesta a dat in judecata premierul, ministrul Economiei si ministrul Internelor pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, dupa ce ar fi prejudiciat orasul cu peste 432.000 lei din banii pentru subventia de energie termica. Alesii locali liberali din Medgidia au solicitat primarului sa le puna la dispozitie actele care au stat la baza nemultumirilor sale, numai ca acesta a formulat plangerile penale fara a oferi alte detalii liberalilor din localitate. Imediat, "schimbatorul de viteze al PD-L a trimis un comunicat presei constantene prin care se lauda cu fapta sa, aruncand responsabilitatea asupra PNL", sustine liderul PNL Medgidia. Acesta crede ca Moinescu "a inceput sa aiba halucinatii exact inainte de declansarea campaniei pentru alegerile locale", Iordache constatand ca primarului PD-L "ii miroase totul a facatura liberala, acuzand chiar si procurorii care il ancheteaza in dosarul BONET ca sunt la mana liberalilor". "Organizatia PNL Medgidia isi exprima dezacordul fata de afirmatiile lui Dumitru Moinescu si tine sa reaminteasca cetatenilor ca nu din cauza liberalilor firma BONET nu a mai adus apa la Valea Dacilor si la Remus Opreanu, ca nu liberalii sunt de vina pentru starea in care se afla infrastructura din municipiu si ca nu suntem noi responsabili pentru lipsa investitorilor din orasul nostru. Daca Dumitru Moinescu sufera de amnezie ii reamintim ca, de doi ani incoace, de cand consilierii locali din partea PD-L ii fac jocurile, in zona de Nord a orasului strazile au ramas neasfaltate, ca gunoaiele din Ali Baba s-au extins cu rapiditate pana aproape de zona Rotonda, ca facturile la utilitatile publice s-au triplat si ca Medgidia a devenit un oras nesigur, unde interlopii isi rezolva disputele privind afacerile ilegale cu impuscaturi in centrul urbei", se mai arata in comunicatul semnat de candidatul PNL pentru Primaria Medgidia. "Acestea sunt rezultatele activitatii depuse de Dumitru Moinescu si ai sai consilieri PD-L, iar acuzatiile la adresa liberalilor nu sunt decat praf in ochii cetatenilor, pentru ca acestia sa nu mai poata observa neghinele care s-au instalat de patru ani la Primarie. Ii reamintim lui Dumitru Moinescu si consilierilor PD-L o vorba din batrani: cine seamana vant, va culege furtuna. Speram ca alegatorii din Medgidia vor sti sa abata furtuna asupra neghinei din fruntea Primariei, pentru a reda municipiului nostru stralucirea de alta data", mai sustin liberalii.