Actualele partide parlamentare par sa fie singurele formatiuni care vor accede din nou in Parlament, insa, comparativ cu forul legislativ care se pregateste sa predea stafeta, raportul de forte va fi mult echilibrat.
In cursa pentru Parlament s-au inscris 52 de partide, aliante si organizatii ale cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, dar, ca si la precedentul scrutin, doar sase formatiuni - PSD, PUR, PNL, PD, PRM si UDMR - au sanse sa treaca pragul electoral. Acestora li se vor adauga cele cateva mandate de deputat atribuite de drept reprezentantilor minoritatilor nationale, altele decat cea maghiara. Favorite in alegerile pentru Parlament, Uniunea PSD+PUR si Alianta PNL-PD, se vor infrunta intr-o lupta stransa, intrucat sunt cotate in sondaje cu procentaje apropiate. Este improbabil ca, in cele cateva zile ramase pana la scrutinul din 28 noiembrie, vreunul dintre cele doua blocuri politice va reusi sa se distanteze suficient pentru a obtine majoritatea parlamentara necesara alcatuirii viitorului Guvern.
UDMR se afla la limita pragului electoral, fiind creditata cu aproximativ cinci la suta din sufragiile electoratului si risca pentru prima data sa nu mai intre in Parlament.