Mondonews informeaza: Alegeri in UDMR: Kelemen Hunor, Olosz Gergely si Peter Eckstein-Kovacs, in lupta pentru conducerea Uniunii!
UDMR isi alege sambata noua conducere, un numar de 555 de delegati si peste 100 de invitati fiind prezenti la Oradea la cel de-al X-lea Congres. Lucrarile la Congresul UDMR se desfasoara la Casa de Cultura a Sindicatelor din Oradea.
In cursa pentru presedintia UDMR, ocupata de 18 ani de Marko Bela, s-au inscris ministrul Culturii, Kelemen Hunor, consilierul prezidential Eckstein-Kovacs Peter si deputatul Olosz Gergely. Potrivit unor surse din partid, Hunor este favorit, fiind sustinut direct de actualul presedinte, Marko Bela.
Pe langa alegerea noii conduceri, delegatii mai au sarcina de a aduce modificari importante la statutul acestei formatiuni.
Comisarul pentru organizarea congresului, Kovacs Peter, citat de Cotidianul, a declarat ca una dintre aceste modificari vizeaza infiintarea Presedintiei Nationale a UDMR, cu 17 membri, menita sa atraga in structurile decizionale de la nivel national reprezentanti administrativi ai filialelor locale, care vor fi organizate in trei structuri regionale. Fiecare din cele sapte judete din tara cu pondere maghiara mai mare de 15% va avea un reprezentant in Presedintia nationala a UDMR. De asemenea, vor fi reprezentate si toate platformele ideologice din sanul UDMR.
Congresul propriu-zis incepe sambata, la ora 11.00, si se va incheia duminica, la ora 14.00, lucrarile fiind precedate de o reuniune a Consiliului Permanent al UDMR. Alegerile pentru presedintia UDMR incep sambata, la ora 17.30. Duminica, lucrarile Congresului vor incepe la ora 11.00 si vor fi rezervate modificarii statutului UDMR, urmand sa se incheie la ora 14.00.