Trecuta deja printr-un cutremur la varf dupa alegerile locale, organizatia judeteana a PD-L Galati este in pragul unui nou scandal de proportii. Imediat dupa alegerile din iunie, Mircea Toader a fost indepartat de la conducerea partidului, pentru rezultate slabe. Interimar este actualul primar al Tecuciului. La Organizatia Municipala, dupa demisia lui Cosmin Paun, a fost numit ca presedinte interimar Doru Resmerita, dar a venit si randul acestuia sa fie indepartat, pentru ca aceasta functie era vanata de fostul social-democrat Marius Necula.

Mutarea din PD-L, facuta vineri, in cadrul Biroului Permanent Judetean (BPJ), pare pe cat de curioasa, pe-atat de interesanta, daca luam in calcul faptul ca Necula a facut tot posibilul pentru a cuceri puterea in partid. Inclusiv sa se alieze cu reprezentanti ai lumii interlope, asa dupa cum ziarul nostru a scris de curand. Dupa cum spun unii dintre democrat-liberalii galateni, Necula a negociat cu cativa membri ai BPJ pastrarea unor functii la institutiile publice la care lucreaza, asa ca... pana la tradare nu a fost decat un pas. Necula a preluat conducerea interimara a Municipalei, dar scandalul abia acum incepe.

Totul s-a facut fara stirea Bucurestiului

Dupa cum am aflat de la fostul presedinte interimar al Municipalei PD-L, Doru Resmerita, BPJ-ul de zilele trecute a trecut peste decizia Consiliului Local de Coordonare - care-l validase cu doar o zi inainte, cu o majoritate covarsitoare, in functia de presedinte al organizatiei locale a PD-L Galati - si a luat in calcul propunerea presedintelui interimar al Organizatiei Judetene, Eduard Finkelstain, pentru aceasta functie. Este vorba despre Marius Necula, cel care a venit in PD-L Galati in urma cu doar cateva luni. Gurile rele spun insa ca acesta si-ar fi negociat presedintia Organizatiei Municipale la Bucuresti. Cu acest lucru nu este insa de acord fostul presedinte al PD-L Galati, Mircea Toader, care spune ca totul s-a facut fara stiinta celor din conducerea centrala a PD-L. "Nu pot sa va spun nimic pana maine (n.r. - luni) cand voi prezenta Biroului Permanent National situatia de la Galati. Pana atunci nu pot sa va spun nimic. Ce vreti, sa va spun cum este cu tradarea lui Finkelstain?", a fost raspunsul lui Mircea Toader. Despre modalitatea acestei tradari n-am putut afla mare lucru de la mesageria vocala a primarului Tecuciului, care acum conduce tot PD-L.

"Au incalcat o decizie a Consiliului de Coordonare Local"

Si pentru ca tot acest scandal a pornit in momentul in care Doru Resmerita si-a depus demisia atat din Biroul Permanent Judetean, cat si din Partidul Democrat Liberal, l-am intrebat pe acesta care e dedesubtul numirii lui Marius Necula la conducerea Municipalei. "Este clar ca prin aceasta mutare ei isi aleg oamenii pentru colegii. S-au facut clar niste negocieri iar mie mi-au spus ca l-au preferat pe Marius Necula pentru ca are in spate 25% dintre voturile galatenilor obtinute la alegerile locale. El ar avea astfel o popularitate mai mare. Dar au facut-o incalcand o decizie a Consiliului Local de Coordonare, ceea ce nu mi se pare deloc corect", spune fostul presedinte interimar al PD-L Galati.

"Daca nu le va conveni atitudinea mea, probabil ca voi fi dat afara"

Evident ca scandalul a stanit si orgoliile celor trei grupari din PD-L Galati: cea a fostilor democrati, cea a liberalilor si cea a celor veniti din PL-D, care in realitate sunt mai multi fosti social-democrati. Se zvoneste ca urmeza un adevarat val de demisii in PD-L. Se pare ca astazi isi va depune demisia din PD-L si Andrei Lisinschi, dar acesta nu a putut sa ne confirme zvonul deoarece nu l-am putut contacta. In schimb, consilierul local Cosmin Paun spune ca Organizatia Municipala nu se va dezmembra, asa cum umbla vorba prin targ. "Exista niste hotarari democratice pe care le ia majoritatea si care trebuie respectate. Eu, cel putin, nu plec din partid si nici din Consiliul Local, pentru ca acolo m-au ales oamenii. Daca nu le va conveni atitudinea mea, probabil ca voi fi dat afara", spune Cosmin Paun.

"Noi nu prea aveam nevoie acum de scandal"

Nici consilierul local Petre Alexe nu stie ce va face pe viitor. El spune ca va astepta sa se clarifice problemele din partid, dupa care va lua decizia finala. Intrebat daca i se pare corecta mutarea de la varful Municipalei, Petre Alexe s-a multumit doar sa spuna ca nu intelege deocamdata acesta mutare. "Din punctul meu de vedere, prin nominalizarea lui Marius Necula pentru functia de presedinte al Organizatiei Municipale a PD-L Galati partidul va pierde din imagine si asta nu pentru ca Marius nu ar o avea o imagine buna, ci pentru ca nu s-a tinut cont de decizia Consiliului Local de Coordonare. Noi nu prea aveam nevoie acum de scandal. Este o atitudine curioasa, daca nu cumva chiar tendentioasa", a precizat Petre Alexe, care a negat insa orice apropiere de PSD a PD-L.

"Nu pot permite sa fie sfidati 240 de oameni, printre care si eu"

Nici Mihai Turcu nu este incantat de mutarea de la nivelul municipalei PD-L Galati, pe care o numeste o manevra murdara. "Nu voi sta cu mana in san. Voi avea si eu o reactie, dar nu acum. Dupa ce se vor limpezi apele. Nu pot permite sa fie sfidati 240 de oameni, printre care si eu. Si apropo: abia astept sa vad ce decizie va lua domnul presedinte Emil Boc in acest caz, avand in vedere ca la Constanta a refuzat sa sustina un fost pesedist pentru functia de presedinte al organizatiei", spune Mihai Turcu. Cert este ca daca Biroul Permanent National de astazi nu va face ordine in Organizatia PD-L Galati, este posibil sa asistam la o serie de demisii in lant ale unor membrii PD-L.