Salmonela in carnea de la Lainici
Gazeta de Sud
Miercuri, 29 Iulie 2009
496
In urma analizelor de laborator efectuate de personalul specializat al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Gorj, a reiesit prezenta salmonelei in carnea consumata de cei 20 de muncitori care au ajuns la spital cu toxiinfectie alimentara. Potrivit Elenei Pitian, purtatoarea de cuvant a DSP Gorj, in urma coproculturilor recoltate atat din alimentele consumate de muncitori, cat si de la bolnavi, a reiesit o infectie cu salmonela. Aceasta este printre cele mai raspandite boli de tip alimentar, omul contaminandu-se prin ingestia de mancare sau apa infectata.
Orice mancare poate fi contaminata cu aceasta bacterie. Alimentele care transmit cel mai adesea salmonela sunt: carnea, ouale si produsele lactate. Majoritatea produselor contaminate arata normal. Simptomele cele mai intalnite sunt greata, durerile abdominale, diareea si voma. "Carnea din care a fost preparata ciorba era infectata cu salmonela. De asemenea, ciorba nu a fost pastrata corespunzator, fiind tinuta la temperatura camerei in loc sa fie bagata la frigider. Se pare ca una dintre persoanele care au manevrat carnea avea aceasta bacterie. Este un purtator al bacteriei printre cei de la manastire", a spus Elena Pitian.
Nicolae Dineata, seful Inspectiei Sanitare de Stat Gorj, a declarat ca a mers la Manastirea Lainici: "Ieri-dimineata am mers acolo si am scos de la consum 20 de kilograme de carne. Nu am intampinat rezistenta din partea calugarilor, care au inteles ca este important pentru sanatatea lor sa evite consumul si imbolnavirea. Am prelevat alte coproculturi de la cei care se ocupa de manevrarea alimentelor. Exista un purtator al bacteriei", a spus Dineata. Carnea de porc provine de la unul dintre animalele crescute in gospodaria proprie a manastirii. Reprezentantii Directiei Sanitar-Veterinare Gorj vor efectua mai multe controale la bucatariile manastirilor din judet, mai ales ca in aceasta perioada ele primesc multi vizitatori.
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
496
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
496
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
496
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
496