Moshemordechai.ro : Alegeri, socoteli si galagie la PDL

Nu cred in teza conform careia partidelor noastre politice le prinde bine cate o cura de opozitie, pentru cumintire si reinvatarea smereniei. Aiurea! Nu invata nimic. Stagiul in opozitie doar ii oftica pe randasii politicii, ii intarata, cel mult ii scoate din sarite. Smerenie canci! N-am vazut niciun partid care, trecand prin tratamentul cu socuri si impachetari in namolul opozitiei, sa se fi schimbat in bine intr-atat incat, la revenirea la putere, sa fie pilda de decenta si cumsecadenie. Anii de opozitie, pare-se, functioneaza ca un cantonament in care se acumuleaza ranchiuna, hameseala si pofta de tambalau.
Fiecare venire la putere incepe, inainte de orice, cu sedinte de beliri, rastigniri si ghionturi. Asa s-a intamplat in ’96, 2000, 2004. Asa s-a intamplat si in 2012. Stagiul in opozitie nu pare sa le fi folosit celor care l-au servit decat pentru a-si exersa "dublul Nelson" si lovitura cu dosul palmei. Tocmai de aceea nu impartasesc ideea ca, trecand printr-un curs de perfectionare in opozitie, cei de la PDL ar putea deveni altceva decat le permite ADN-ul. Exercitiul umilintei nu intra in programul zilnic. Nici n-ar avea cum. Liderii importanti sunt bine ghiftuiti, trecerea in opozitie nu-i muta la coada, la cantina de ajutor social. Nici la nivel local micii alesi n-o duc prea rau. Sigur, nu mai e ca inainte, dar legile hidrodinamicii sunt neschimbate: daca nu curge, pica. Si pretutindeni, la nivel local, functioneaza regula "lasa-l sa ciuguleasca si el".
Daca, totusi, cred ca e bine ca PDL sa supravietuiasca tavalugului si sa redevina un partid care conteaza, in scorul sau natural, la vreo 15 %, e pentru ca avem nevoie de opozitie - chiar si de una care n-are chef sa invete mai nimic- , dar si pentru ca e nevoie de o pluralitate de optiuni, pe care doar partidele din USL nu o pot satisface. Vorbind despre nevoia de opozitie, trebuie spus ca, din acest punct de vedere, USL, asa cum e construit, are deja propria opozitie in interior, la incubat. E doar o chestiune de timp pana cand aceasta va iesi din gaoace.
Revenind la PDL, trebuie notata galagia nascuta in jurul alegerii viitorului presedinte la apropiata Conventie Nationala. Desi formal Basescu nu ar trebui sa mai aiba niciun cuvant de spus in privinta a ce se intampla acolo, de fapt Traian Basescu n-a incetat nicio secunda sa considere PDL ca pe un bun facand parte din patrimoniul sau personal. Fie ca e vorba de nevoia de a-si conserva aparatul necesar unei reveniri in politica dupa incetarea mandatului de presedinte, asa cum opineaza unii, fie ca vorbim despre nevoia ca pe restul duratei mandatului sa aiba la dispozitie un partid care sa-i permita interventia in viata politica, un partid indeajuns de solid, dar mai ales obedient, un lucru e cert: Basescu e direct interesat de aceste alegeri si va influenta prin toate mijloacele de care dispune aceste alegeri.
In lupta pentru presedintia partidului doua nume sunt certe: Vasile Blaga si Elena Udrea. Finul Falca pare sa fi renuntat la ambitii, pentru moment. Alte personalitati ale PDL care ar putea intra in discutie sunt: Monica Macovei ( care nu a exclus o astfel de posibilitate), Toader Paleologu sau Emil Boc. Ii putem lua pe rand.
Blaga e socotit, chiar si de adversarii politici, un lider serios, puternic si capabil de dialog. Marea sa problema este ca nu a fost niciodata pe lista de favoriti a lui Basescu. Trebuie amintit aici episodul in care buldogul a fost silit sa demisioneze de la conducerea Ministerului de interne, dupa episodul "iesi afara, javra ordinara". Episodul acela n-a fost uitat nici de Basescu, nici de Blaga. La momentul actual Vasile Blaga pare a avea o pozitie relativ solida in partid, bucurandu-se de o sustinere importanta. Mai mult, este unul dintre putinii lideri PDL care pot dialoga rezonabil cu actuala putere. Asta insa nu e suficient. Daca opozitia lui Basescu fata de realegerea sa, deja explicita, va deveni mai ferma, urmeaza faza pe dosare, care poate provoca multe razgandeli printre sustinatorii lui Blaga.
Elena Udrea e favorita lui Basescu. Luati asta fie intr-un sens strict politic, fie in termenii in care era inteles termenul de "favorita" la curtea Regelui Soare. Din 2005 am vazut cheltuite resurse incredibile pentru a se acredita ideea ca Elena Udrea chiar reprezinta un om politic. Resurse absolut incredibile, de cele mai multe ori resurse ale statului. Toata cheltuiala asta i-a asigurat favoritei lui Basescu notorietatea dorita, dar niciun gram de respectabilitate. Pentru ca giumbuslucurile de imagine, cheltuiala de PR si masinariile de zgomot nu au avut cum schimba ceea ce este in mod fundamental Elena Udrea: prototipul pitiponcismului erupt in politica. "Cariera" ei politica de pana acum a depins exclusiv de sprijinul primit din partea protectorului sau. La fel va fi si de aceasta data. Ramane de vazut pana unde e dispus sa mearga Basescu in sustinerea favoritei sale, daca accepta chiar riscul unei posibile ruperi a partidului doar pentru a-si satisface hachitele.
Monica Macovei nu si-a anuntat candidatura, dar nu a exclus-o. In termeni foarte exacti: nu a primit inca instructiuni in privinta modului in care ar trebui sa procedeze. Prezenta ei pe lista posibililor candidati ne aminteste un alt element care se poate dovedi important in viitoarea alegere a conducerii PDL: influenta/presiunile aliatilor/stapanilor europeni. Sefa departamentului zgomot si istericale in PDL, Macovei nu s-a bucurat niciodata de o reala simpatie printre colegii de partid, fiind in mod constant socotita ca "ochiul fratelui cel mare", sansele sale de a obtine voturile necesare sunt extrem de reduse, chiar cu un masiv sprijin din afara, dar galagia pe care o face poate influenta decizia. Totul depinde de instructiunile pe care le va primi. Atunci vom vedea daca va adopta retorica feminismului, sustinant nevoia de a alege o femeie in fruntea partidului si plasandu-se in tabara Basescu-Udrea ( foarte probabil) sau daca va sustine nevoia de prezervare, coeziune, puritate a dreptei si alte bla-bla-uri, trecand de partea lui Blaga ( extrem de improbabil).
Toader Paleologu e o aparitie ciudata in politica si mai ales in PDL. Daca initial a fost, grabit si nedrept, etichetat de caraghios, fiind comparat in termeni deloc magulitori cu statura ilustrului sau parinte, Toader Paleologu a reusit sa castige o anume simpatie prin ceea ce reprezinta el insusi, chiar din partea unora, printre care ma numar, care se opun partidului din care face parte. Paleologu a demonstrat ca politica se poate face si cu umor subtire, fara racnete, istericale si demagogie, dar cu o vorba mestesugita, cu sugubat suras si eleganta. Ei bine, toate aceste lucruri pe care le gasesc eu de aplaudat la Paleologu il fac nevotabil pentru colegii domniei sale, care, pare-se, nu au incetat sa-l priveasca altfel decat ca pe un caraghios simpatic, plin de pozna, dar lipsit de vigoare in pumni.
Emil Boc e solutia de avarie pentru Basescu. Pentru ca Boc are acea calitate care il face pretios in ochii liderului de facto al PDL: obedienta fara masura, slugarnicie. E foarte posibil ca Udrea sa fie o tinta falsa, momeala folosita pentru a deruta tabara lui Blaga, iar blonda sa functioneze doar ca masinarie de tocit credibilitatea buldogului, niveland drumul pentru adevaratul candidat al Cotroceniului, singurul ins de a carui obedienta neconditionata este absolut convins Basescu: Emil Boc. O lupta Blaga- Boc ar putea fi mult mai echilibrata decat confruntarea buldogului cu Udrea, pentru bunul motiv ca, pe langa sustinerea prezidentiala, Boc ( personaj impopular si dispretuit printre ne-pedelisti) poate mobiliza si o importanta sustinere a grupului ardelean din PDL, dar, eventual, poate beneficia si de concertul sustinerii europene.
Meciul e abia la inceput si cinstit sa fiu, astept cu nerabdare faza pe dosare. Un lucru e cert. Evacuarea lui Blaga ar reprezenta indicatorul cert ca Basescu nu are nici cel mai mic gand sa iasa din politica dupa incetarea mandatului. Pentru ca intr-un partid condus de Blaga, dupa 2014, Basescu nu ar avea loc.