Gandul publica articolul "PING PONG. Cum joaca Basescu si Antonescu ping-pong cu Ion Iliescu. Crin il trimite pe Ponta la Fondator".
Crin Antonescu ataca PSD, sustinand ca nu este capabil sa scape de influenta fondatorului sau, Ion Iliescu. In replica, liderul social-democratilor, Victor Ponta, declara ca este "anormal" ca PNL "injura" mai mult PSD decat pe Boc si Basescu si anunta ca PSD depune motiunea de cenzura fara semnaturile liberalilor.
Dupa Traian Basescu, si Crin Antonescu pare a avea o problema cu Ion Iliescu. "In ceea ce priveste PSD, eu am avut intotdeauna rezerve, rezerve care nu sunt in primul rand date de ideologie, desi eu nu sunt un om de stanga. Dar mai e ceva. PSD e deja un partid istoric si el in Romania. E un partid istoric care, oricat s-ar simti lezat dl. Ponta, provine din FSN, e legat de persoana fondatorului sau, Ion Iliescu, persoana care amesteca lucruri rele - mai multe dupa parerea mea - si lucruri bune, care au fost luminate de cand cu eclipsa Basescu, dat fiind ca am putut constata si partile bune ale lui Ion Iliescu", a declarat, duminica seara, la un post de televiziune, presedintele PNL, Crin Antonescu.
Liderul liberalilor si-a reluat astfel criticile la adresa colegilor de opozitie, dupa ce Victor Ponta a afirmat ca PSD nu vrea sa guverneze cu PNL. "Am remarcat doar faptul ca discursul PSD-ului - si nici personajele, dar in primul rand discursul - nu se schimba. Asistam la aceleasi promisiuni simple cu caracter demagogic, cu aceeasi balada-serenada cantata saracilor si cu cateva lucruri de conjunctura. Or, pe mine ma intereseaza cine poate in Romania, ca e de dreapta sau de stanga, sa nu fie populist si sa le spuna romanilor ca nu e bine cum suntem toti", a continuat Antonescu, presedintele PNL subliniind ca o colaborare viitoare cu PSD va depinde de modernizarea acestuia din urma, mai ales ca, in opinia sa, reforma PSD, care a inceput in 2005 cand Ion Iliescu a pierdut alegerile in partid, a esuat sub conducerea lui Mircea Geoana si risca sa esueze si sub Victor Ponta.
publicitate

Ponta muta cu Fenechiu

Presedintele PSD a refuzat sa comenteze, ieri, afirmatiile lui Antonescu. "Faptul ca liberalii mai mult ne injura pe noi decat pe Boc si Basescu e un lucru anormal, dar nu vreau sa il comentez. Nu am inteles cum trebuie sa aratam noi ca sa ne placa. Pot sa-i dau si eu lui Antonescu o lista cu liberali. Sa nu cumva sa va ganditi la Fenechiu, Doamne fereste!", a aratat Ponta. El a adaugat ca PSD vrea "sa il dea jos" pe Emil Boc: "Daca PNL e alaturi de noi, sau de Basescu si PDL, e dreptul lor de a alege. Oricate acuze vor veni din partea PNL, noi nu raspundem". Liderul social-democrat a anuntat ca PSD a decis sa depuna o motiune de cenzura chiar daca nu va reusi sa stranga 236 de semnaturi, necesare demiterii Guvernului. "Avem dreptul la o motiune de cenzura pe sesiune. Numai PSD poate sa depuna aceasta motiune de cenzura, niciun alt partid de opozitie nu are numarul necesar. Nu vom lasa aceasta sesiune parlamentara fara a depune motiunea de cenzura. Nu avem numarul de voturi, noi si PNL, daca nu vom convinge si alti parlamentari sa voteze motiunea de cenzura si eventual o alta constructie politica dupa acel moment", a subliniat Ponta.
Vicepresedintele PNL, Varujan Vosganian, a declarat apoi ca o motiune de cenzura nu trebuie depusa doar pentru a face "exercitii de retorica".