Mediatorii si observatorii din cadrul formatului de negociere "5+2" pentru Transnistria se vor reuni martea viitoare la Viena pentru a discuta despre reluarea tratativelor cu partile aflate in conflict, a anuntat joi Philip Remler (foto), seful misiunii OSCE pentru Republica Moldova. Reuniunea va avea loc fara R. Moldova si Transnistria, intr-un format restrans de tip "3+2", la care vor participa Rusia, Ucraina, OSCE, SUA si UE, primii trei fiind mediatori, respectiv ultimii doi observatori ai negocierilor pentru rezolvarea acestui conflict inghetat. "Principala tema de discutie va fi reluarea negocierilor. Intalnirea trebuia sa aiba loc la 8 aprilie, dar a fost o alta victima a tulburarilor din R. Moldova si am fost fortati sa o reprogramam. Stiu ca toti mediatorii si observatorii sunt dornici sa vada reluarea negocierilor, cu totii insistand ca acestea sa aiba un continut real. De asemenea, negocierea trebuie sa fie legata de documente reale si trebuie sa aiba in vedere o rezolvare reala. Intrebarea cea mai arzatoare va fi cum sa ajungem din punctul de acum la o evolutie viitoare", a spus Remler.