Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale crede ca Romania ar putea fi sanctionata financiar, din cauza neindeplinirii la termen a unor obligatii asumate in fata Uniunii Europene. "Mi-e teama de o penalitate de 25%, pentru ca este graduala, dar vom cunoaste oficial nivelul sanctiunii in septembrie. Noi ne vom zbate sa nu primim aceasta sanctiune si poate vom reusi. Aceasta penalitate nu ii priveste in schimb pe posesorii de terenuri care vor primi banii cuveniti pe terenurile detinute", a declarat ministrul Agriculturii. Remes a explicat temerea sa prin faptul ca, pana in prezent, ministerul sau nu a reusit sa se organizeze in asa fel incat sa respecte termenele impuse de Uniune pentru verificarea in teren a datelor inscrise de fermieri pentru obtinerea subventiei de 50 de euro la hectar.
"Nu exista experienta unei munci de o asemenea anvergura, pentru ca noi trebuie sa masuram suprafete in 260.000 de parcele, iar aceasta dificultate s-a agravat ca urmare a modificarii la licitatia pentru procurarea aparatelor de masurare a terenurilor, a pontajelor, tranzactia a fost contestata si trebuie reluata. Timpul nu ne mai ajunge si nu stiu daca Guvernul ne va permite sa recontactam firmele ofertante si sa inchiriem aparatele", a precizat ministrul Decebal Traian Remes. (D.P.)