Premierul Calin Popescu-Tariceanu invoca prioritatea indeplinirii calendarului integrarii Romaniei in Uniunea Europeana pentru a considera restructurarea guvernamentala prematura si pentru a amana alegerile anticipate pentru o perioada nelimitata.

“Am in perspectiva o astfel de masura, dar intr-un moment in care vom fi mai relaxati si nu vom fi sub aceasta presiune legata de calendarul de integrare“, a declarat joi seara primul-ministru in legatura cu restructurarea guvernamentala.
Calin Popescu-Tariceanu a explicat ca este prematura abordarea subiectului in acest moment, cu toate ca ar exista motive de a reorganiza Executivul pe care il conduce. Potrivit premierului Tariceanu, exista anumite ministere, cum ar fi Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului sau Ministerul Economiei si Comertului, care au o paleta prea larga de atributii, fiind greu de condus, dupa cum exista numeroase institutii cu activitati paralele, ce duc la scaderea eficientei in actul administrativ.
Cu toate acestea, primul-ministru a reiterat ca obiectul principal al Cabinetului pe care il conduce este ducerea la bun sfarsit a calendarului integrarii.
“Nu vreau acum sa spargem sau sa comasam ministere si sa vedem in urmatoarea perioada functionarii preocupati cu mutarea mobilierului, a dosarelor sau cu tiparirea de carti de vizita. Vreau oameni care se concentreaza pe sarcinile pe care le au si le duc la indeplinire, intr-un moment in care suntem angajati pe un obiectiv foarte clar - integrarea in Uniunea Europeana“, a spus primul-ministru.
Intrebat daca remanierea guvernamentala ar putea avea loc in noiembrie, dupa prezentarea de catre Comisia Europeana a raportului de tara, seful Executivului a raspuns ca este o varianta, dar lucrurile vor trebui atent analizate si decise la momentul oportun.

Majoritate parlamentara consolidata

Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat ca organizarea de alegeri anticipate ar putea periclita aderarea Romaniei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007.
“Daca nu am dori ca Romania sa adere la UE in 2007, daca vrem sa declaram cine isi asuma responsabilitatea decalarii cu un an a acestui termen poate o spune si facem alegeri“, a argumentat primul-ministru. “Eu, ca prim-ministru, am o responsabilitate pe care mi-am asumat-o in fata Parlamentului si a cetatenilor, aceea de a face toate eforturile pentru a duce Romania in Europa la 1 ianuarie 2007. Nu cred ca alegerile anticipate sunt o problema pe agenda populatiei, iar daca ratam integrarea in 2007 reprosurile vor veni justificat si nu ne vor scuza daca vom spune ca am vrut sa facem o majoritate mai solida. Nu e asta problema populatiei. Oamenii doresc sa beneficieze de pe urma integrarii, a evolutiei Romaniei, asa cum ne dorim cu totii“, a accentuat premierul Calin Popescu-Tariceanu.De altfel, in opinia premierului, “in momentul de fata majoritatea s-a consolidat, s-a rodat si functioneaza bine“, fata de ezitarile de la inceputul mandatului. Calin Popescu-Tariceanu a conchis ca, oricum, anul acesta nici nu poate fi vorba despre organizarea de alegeri anticipate.