Deputatul PNL Relu Fenechiu a declarat joi, pentru Mediafax, in replica la afirmatiile lansate la adresa sa de catre secretarul general al PD-L ca "s-a dus pe copca si Blaga". "S-a dus pe copca si Blaga. Eu il credeam un politician care vrea sa construiasca, dar neavand ce spune de bine despre PDL si ai lui se limiteaza si el in a arunca cu noroi in altii. Eu sunt convins ca sunt ca un ac in gatul PD-L pentru ca, in Moldova, atat timp cat sunt eu, ei sunt zero, si atunci incearca sa ma atace pe diferite cai", a sustinut Relu Fenechiu.
Liberalul a subliniat ca in acest sens democrat-liberalii au incercat sa gaseasca ceva impotriva lui, folosind "matelotii Monicai Macovei". "Au pus matelotii Monicai Macovei (democrat-liberalii, n.r.) sa gaseasca ceva despre mine. Nu au reusit sa gaseasca ceva despre mine si incearca sa ma lipeasca de diverse chestiuni care nu imi apartin", a spus Fenechiu.
El a apreciat ca nu i se poate reprosa personal vreun abuz, mentionand ca va continua sa munceasca in continuare pentru Iasi, oricat de tare s-ar supara Blaga sau ceilalti democrat-liberali ardeleni. "Nu cred ca, de cand sunt in Parlamentul Romaniei, sau de cand sunt om politic important, poate sa mi se reproseze personal vreun abuz cat de mic. Daca da, astept sa vad. Sa mi se reproseze ceva. In rest poate sa mi se reproseze ca am muncit foarte mult si am multe realizari pentru Iasi, judetul ai carui cetateni m-au ales in Parlament. Asta am facut si o voi face in continuare, chiar daca ii voi supara tare pe Blaga si pe ceilalti ardeleni din PDL", a conchis Fenechiu.
Secretarul general al PD-L,Vasile Blaga, a declarat joi ca democrat-liberalii nu au problema cu PNL, ci cu "clica" lui Calin Popescu Tariceanu, actualul lider liberal urmand sa aiba, dupa alegeri, "mare surpriza" din partea propriului partid. El a completat ca nu crede ca romanii vor sa aleaga uninominal politicieni precum liberalii Relu Fenechiu si Dan Radu Rusanu sau social-democratul Viorel Hrebenciuc, Blaga sustinand ca acesti trei politicieni "manaresc" in spatele usilor inchise, numind sefi de agentii guvernamentale sau secretari de stat, doar pentru a-si atinge obiectivele.