DeCeNews informeaza: Netanyahu la Bucuresti: "In Israel cine nu-i din Romania are sigur un prieten roman" (Autor : Bogdan Chirieac)
Premierul Israelului Benjamin Netanyahu s-a aflat la Bucuresti in aceasta saptamana, intr-o vizita aproape ignorata de media din Romania. Netanyahu s-a intalnit cu presedintele Basescu si cu premierul Boc ca parte a unui demers pe care Israelul il intreprinde in 60 de state democratice pentru a nu se recunoaste la ONU statul numit Palestina. Romania a promis sprijin Israelului. Votul Adunarii Generale ONU privind recunoasterea unui stat palestinian este programat pentru luna septembrie. In Europa de Est, Netanyahu se asteapta sa convinga alte 3 state in afara Romaniei: Bulgaria, Polonia si Ungaria.
La Bucuresti Netanyahu a fost extrem de sarmant cu presedintele Basescu. El a laudat demersurile Romaniei pentru scoaterea Romaniei din criza si a multumit pentru buna colaborare politica si militara. Cu premierul Boc a vorbit despre branza de casa si despre faptul ca si medicul sau privat este din Cluj. In fata presei Netanyahu a spus: "In Israel cine nu-i din Romania sigur are un prieten roman".
O buna relatie cu Israelul este pentru Romania un atu important in lumea occidentala. Exista toate premisele - economice, militare si sociale pentru ca relatia solida existenta de decenii sa traverseze perioadele politice agitate din ambele tari. Nu intamplator premierul Netanyahu a tinut sa telefoneze in timpul vizitei de la Bucuresti celor doi buni prieteni din Opozitia din Romania: Adrian Nastase si Mircea Geoana. Un gest ce tine de continuitatea relatiilor bilaterale in orice regim. De altfel, in ultimele 12 luni la Bucuresti au sosit si presedintele Israelului, Shimon Peres, si ministrul de externe, Avigdor Lieberman. In noiembrie, guvernul Romaniei, indiferent care va fi fost acela, va face o sedinta comuna cu guvernul Israelului la Ierusalim.
In ultimii 3 ani, presedintele Basescu a avut o politica de atragere in Romania a marilor investitori arabi din zona Golfului. Interesele Israelului de acum sunt respinse cu putere de seicii care au fost la Bucuresti in primavara intr-o conferinta organizata de Forum Invest. Desigur ca este posibil sa ai o relatie preferentiala cu Israelul avand in acelasi timp relatii excelente cu lumea araba. Nicolae Ceausescu a reusit acest lucru. In Romania de astazi o asemenea intreprindere este insa aproape imposibila. Chiar daca exista vointa politica a lui Traian Basescu, niciuna dintre celelalte institutii ale statului nu functioneaza pentru a o pune in practica.
Romania are astazi cel mai slab ministru de Externe din istoria sa postdecembrista. Politica multilaterala nu poate fi implementata.
Economic, intreprinderile cu potential din Romania sunt cu capital strain si nu se bazeaza pe administratia de la Bucuresti. Intreprinderile cu capital romanesc, fie ele si PDL-iste, nu pot fi ajutate in niciun fel de o administratie corupta si incompetenta.
Ca urmare, ceea ce ar putea fi un potential enorm de dezvoltare al Romaniei in Orientul Mijlociu nu are in practica nici o sansa de a se materialize.
Mai mult, jocul la doua capete al Bucurestiului, daca nu este bine condus, poate deteriora pe termen scurt relatiile cu toti jucatorii majori din Orientul Mijlociu. Sigur ca si Israelul si arabii cunosc bine Romania. Problema este ca, dupa 21 de ani de la Revolutie si unii si altii continua inca sa-l regrete pe Ceausescu...