„Generatorul de crize” marca Basescu si-a dat adevarata masura: cu exceptia PD si ... PRM, clasa politica ba chiar si o parte din mass-media s-au zbarlit impotriva sefului tarii dupa ce acesta a pus tunurile pe Tariceanu - premierul care nu i-a facut hatarul de a demisiona. In deplina concordanta cu datele deja cunoscute, Basescu se simte probabil acum ca pestele in apa. Curios este insa ca dorul de curatenie si revolta fata de coruptia si minciuna in care sustine ca se scalda cabinetul Tariceanu l-au coplesit pe Basescu taman dupa ce bause si dansase alaturi de acelasi Tariceanu in timpul sejurului marin.
Poate doar vina de a nu fi dat prea bine din buric pe acordurile muzicii tiganesti sa-l fi condamnat pe Tariceanu. Chiar daca simtul artistic al presedintelui a fost deranjat de stangacia premierului, acesta nu este totusi un motiv serios pentru a dezlantui fulgerele cotrocienene asupra unui partener politic - si cel mai apropiat colaborator conform structurii noastre administrative.

Basescu, criticat de-a valma

In mod previzibil, atacurile presedintelui au starnit un val de critici - mai mult sau mai putin dure - din toate partile spectrului politic. Spre deosebire de alte dati, nu doar PD-ul a cantat in struna lui Basescu ci si PRM-ul, mai exact liderul acestui partid, Corneliu Vadim Tudor - care a afirmat fara echivoc ca il sustine total pe Basescu in incercarea lui de a scapa tara de „sistemul ticalosit” si a tabarat la randul lui asupra premierului Tariceanu, considerat „om slab si santajabil” si „prizonierul mafiei”. Surprinzator insa, glasul democrat a sunat mult mai firav decat in alte ocazii din moment ce liderul PD, Emil Boc, a aprobat intru totul atacurile practicate de Basescu la temelia coruptiei mioritice dar s-a grabit si sa mentioneze foarte ferm ca el nu crede ca premierul Tariceanu „a mintit“ dezmintind astfel una din acuzatiile lui Basescu. Mai mult, Boc s-a aratat gata si sa legalizeze relatiile dintre politicieni si afaceri prin promovarea rapida a legii lobby-ului, minimalizand astfel, oarecum, si acuzatia de influentare a premierului de catre doi oameni de afaceri - Dinu Patriciu si Peter Imre. Desi ingrata, adoptarea posturii de rabin dispus sa impace toate partile de catre Boc este perfect normala atata vreme cat toti partenerii de guvernare ai PD - PNL, UDMR, PC - nu au ezitat sa-l critice pe Basescu, acompaniati bineinteles de opozitia PSD-ista involburata toata care nu a ezitat sa caracterizeze intreaga afacere drept „dialog de mahala” si „problema total neserioasa“.

Roman a prins glas

In plus, fostul lider PD-ist Petre Roman a gasit si el prilejul nimerit de a-i mai plati cateva polite lui Basescu, afirmand ca actualul sef al statului este o persoana nestapanita, incapabila sa pastreze „o conduita normala, echilibrata“ decat „daca este ponderat de alte persoane sau institutii”. Indiferent de reactii si contrareactii, toata lumea vorbeste despre „razboiul intre palate” - adica intre cele doua importante institutii, cea prezidentiala si cea guvernamentala. Tinand cont insa de modul in care au aparut si intensificat tensiunile dintre Basescu si Tariceanu, mai curand se poate vorbi despre conflictul dintre doi oameni - dintre care unul nu suporta sa fie contrazis. Adevarul este ca Basescu, in calitatea sa de locomotiva a Aliantei „D.A.”, nu admite independenta lui Tariceanu ci se asteapta sa fie ascultat orbeste de catre toti cei pe care i-a carat in siajul sau spre putere. Corecta sau nu, decizia de a nu mai demisiona luata de Tariceanu a nesocotit voia lui Basescu iar liderul liberal plateste acum pentru nesupunere. Faptul ca pedepsirea vinovatului arunca tara intr-o noua criza nu-l deranjeaza pe Traian Basescu, personalitate extrem de activa si care suporta cu greu plimbarile tihnite pe aleile Cotroceniului.

Implicat in cina de taina de la Snagov, Patriciu riposteaza: „Guvernul nu este o manastire de maici”

Acuzati de deturnarea premierului Tariceanu de pe pista anticipatelor, Dinu Patriciu si Peter Imre au negat categoric orice incercare de influentare a lui Tariceanu. Amandoi au sustinut ca a fost vorba doar de o masa „prieteneasca“, lipsita de ingrediente politice sau economice. Spre deosebire de mai retinutul Peter Imre, Patriciu nu s-a putut abtine de la un comentariu plastic, menit sa asigure presa ca relatiile dintre politicieni si oamenii de afaceri sunt absolut firesti mai ales in conditiile in care „Guvernul nu este manastire de maici” iar oamenii de afaceri nu sunt castelani izolati pe feudele lor. Al treilea participant la masa cu pricina invocat de presedintele Basescu - „un ziarist care are relatii cu omul de afaceri (Patriciu - n.r.)”, Sorin Rosca Stanescu, a respins si el acuzatiile facute de Basescu. Mai mult, considerand ca tot el a fost vizat atunci cand Basescu a pomenit de ziaristul care l-a sunat si l-a amenintat in momentul cand un om de afaceri dadea cu subsemnatu’ in fata Parchetului (Patriciu?), Rosca Stanescu a tinut sa declare public ca el nu a amenintat pe nimeni, niciodata, si a diagnosticat totul ca pe o „crasa dezinformare”.

SRI iar trage cu ochiul si timpanul unde nu-i fierbe legea

Grav mai este si ca noua runda a duelului dintre cei doi a surprins inca o data SRI-ul cu regulamentul in vine, nu de alta dar intreaga afacere duhneste a urmarire informativa a premierului si a informatii oferite preferential de catre principalul nostru serviciu de informatii. Basescu a primit doar 4 rapoarte, Tariceanu 21, dar Basescu stie mult mai multe decat Tariceanu ba este la curent si cu ce contin cele 17 rapoarte in plus si stie ca Tariceanu minte. Aceasta scurta sinteza nu seamana deloc cu o relatie normala presedinte-premier - ba dimpotriva, putem spune. La fel de anormala este si implicarea serviciilor secrete in conflictele politice, indiferent de functiile ocupate de combatanti. In acest context, vocile care sustin ca la baza animozitatii iscate intre Basescu si Tariceanu sta, de fapt, dorinta amandorura de a-si aloca sefia viitoarei comunitati de informatii capata o alta greutate. Dincolo de toate resentimentele si neregulile evidente cu ochiul liber, este cert ca nici unul dintre romani nu are nevoie de un presedinte care-l pandeste pe premier si de un premier preocupat doar de ocolirea capcanelor intinse de presedinte. „Sa traiti bine!” - ne ura Alianta in campania electorala. Cei care ne adresau indemnul par insa sa fi uitat ca avem nevoie, pe langa circ, si de paine. Iar, la o adica, sa ne amintim ca fosta putere ne regaleaza si ea cu un circ in toata regula, locul cuplului Basescu-Tariceanu fiind interpretat in varianta social-democrata de perechea Geoana-Nastase - aviz amatorilor de anticipate.