Razboiul declansat de primarul Dumitru Nicolae impotriva sefului Serviciului Administrarea Domeniului Public scoate la lumina situatii extrem de interesante.

Directorul Serviciului Administrarea Domeniului Public (SADP), Florin Popescu, a raspuns la finele saptaminii trecute, in cadrul unei emisiuni TV, atacurilor venite din partea primarului Dumitru Nicolae. "In mod normal administratia publica locala nu trebuie sa aiba nici o legatura cu politica. Nu stiu daca edilul are vreun plan politic legat de SADP, insa Dumitru Nicolae a atacat imaginea Serviciului. Interesant este faptul ca in momentul de fata la SADP sint aceiasi specialisti ca si in vremea in care la conducere se afla un social-democrat. Incerc sa iau legatura cu edilul pentru a rezolva situatia, dar fara succes. Nu am mai vorbit de patru luni cu Dumitru Nicolae", a spus directorul ADP, Florin Popescu.

Primaria nu mai da bani

Popescu sustine ca primarul saboteaza activitatea serviciului pe care il conduce prin intirzierea unor decontari. In plus directorul de la SADP a lasat sa se inteleaga ca, desi edilul sustine ca municipalitatea nu are bani, mai multe firme particulare primesc sume uriase de bani pentru lucrari ce ar putea fi facute pe bani putini de societatile subordonate Consiliului Local. "De la inceputul lui 2006 Primaria nu a mai decontat cheltuielile facute de noi. Trebuie sa primim 1,5 miliarde de lei vechi pentru lucrarile realizate la Stadionul Dunarea. Pentru Patinoar trebuie sa primim 3 miliarde de lei vechi. Mai mult decit atit, in luna aprilie a fost anulata hotarirea Consiliului Local care arata ca Primaria plateste cheltuielile pentru salubrizare si iluminat in cimitire si zonele de agrement. E vorba in acest caz de o gaura de aproximativ trei miliarde de lei anual. In luna iulie ne-am procopsit si cu Baia Comunala, care are pierderi anuale de 1,7 miliarde de lei vechi. Colac peste pupaza, am ramas surprins sa aflu ca pentru bucatica de spatiu verde de la Inelul de rocada, rondoul de la 'Ultimul Leu', se cheltuie, cu o firma privata, 1,5 miliarde de lei vechi pe an. Poate ca se urmareste ca SADP sa fie in pierdere, iar eu sa fiu gasit tap ispatitor", a mai spus Florin Popescu.