Primarul Radu Mazare considera ca "din pacate, nu suntem in competitie cu turismul bulgaresc, ci cu rautatea si prostia romaneasca". Afirmatia a fost facuta ieri, in cadrul unei conferinte de presa, dupa ce la Primaria Constanta a sosit o adresa de la Ministerul Mediului, prin care edilul constantean era instiintat de faptul ca lacul Siutghiol si Marea Neagra vor deveni zone strict protejate, in cadrul proiectului Natura 2000. Radu Mazare intentioneaza, in aceste conditii, sa ia atitudine impotriva actiunilor ministerului si sa solicite conducerii PSD sa retraga sprijinul parlamentar acordat PNL-ului.

Edilul sef al Constantei, Radu Mazare, a anuntat ca a primit o adresa semnata de ministrul Mediului, prin care a fost instiintat ca lacul Siutghiol si zona Marii Negre vor fi declarate zone strict protejate "pentru clocitul si cuibaritul pasarilor". "Este o bataie de joc a turismului romanesc. Din pacate, noi nu suntem in competitie cu turismul bulgaresc, ci cu rautatea si prostia romaneasca", a declarat Mazare. Si asta in contextul in care, in aceeasi zi, primarul Constantei a primit, de la Organizatia Mondiala a Turismului, master planul pe turism pentru statiunea Mamaia. "Este un studiu comandat si platit, culmea, de Guvernul Romaniei, pentru toata tara. Organizatia a pus insa accent pe statiunea Mamaia si Timisoara, pentru ca le-a placut potentialul acestora. Suntem invatati in acest master plan sa punem in aplicare ideile pe care noi vrem sa le promovam de cativa ani si ne izbim de inversunarea prostiei romanesti de la Mediu", a subliniat Radu Mazare. Astfel, potrivit edilului constantean, din studiul realizat de autoritatea mondiala, statiunea Mamaia ar trebui sa aiba insulite pe Marea Neagra si lacul Siutghiol. In acelasi timp insa, dupa cum a atras atentia Mazare, "domnii de la Mediu vin si ne spun ca trebuie sa stam si sa admiram pasarile cum clocesc si cuibaresc pe lacul acesta, unde nu este nici o pasare". Drept urmare, Mazare considera ca procedurile de aprobare pentru proiectele pentru statiunea Mamaia vor fi greoaie si complicate si nu vor mai putea fi dezvoltate distractii pentru turisti, chiar si cursa de Formula 1 fiind in pericol de a nu avea loc decat in acest an. Una dintre responsabilele acestui "dezastru" este in opinia primarului Mazare, secretarul de stat Lucia Varga. "In Ministerul Mediului este o secretara de stat, Lucia Varga, pusa acolo de pesedisti, preluata de penelisti, care o tin strans. Ea este una dintre autoare, si tot ea s-a impotrivit cu inversunare, impreuna cu Sulfinica, pentru soseaua de coasta. Acum face acelasi lucru, iar ministrul a achiesat", a aratat Radu Mazare. Drept pentru care, primarul Constantei intentioneaza sa ceara sprijinul celor din conducerea Partidului Social Democrat (PSD), pentru a interveni in aceasta problema: "Voi cere presedintelui Mircea Geoana si partidului sa intervina si sa mearga pana la retragerea sprijinului parlamentar pe care il acorda PNL, in conditiile in care aceasta bataie de joc continua".