Anul electoral 2009 nu seamana deloc cu 2004, dar aduce izbitor cu 2000. Daca, in 2004, s-a reusit polarizarea voturilor catre candidatii a doua mari blocuri, PSD-PC si A.D.A., restul adversarilor fiind la rubrica etc, in 2000, la fel ca si acum, exista un loc unu categoric, Ion Iliescu, urmat de un grup de 4-5 candidati distantati de procente putine. Oricare dintre acestia ar fi putut ajunge in finala prezidentiala, dar a facut-o exact cel cotat mai slab in sondaje, Vadim. De altfel, in 2000, institutele de sondare au dat chixuri atat de mari incat se pune problema, efectiv, daca a fost vorba de prostie sau doar de o manipulare incredibila. Marea intrebare: existand asemenea precedente, la ce ne putem astepta la alegerile de acum?

Diferente in sondaje realizate in aceeasi zi

Ceva se intampla pe scena politica: sondajele apar ca ciupercile dupa ploaie, dar rezultatele sunt halucinant de diferite, chiar pentru cercetari din aceeasi zi. Basescu scade constant, dar nu e clar unde i se duc procentele, e tot mai nehotarat cu cine va intra in finala (ba spune Geoana, ba Crin, ba renunta de tot la profetii si declara ca ii e indiferent) si exista un grup de vreo patru candidati care ar putea ajunge, oricare, in finala, functie de directia in care vor apuca voturile masivului segment al nehotaritilor. Cei mai putin familiarizati cu politica se pot intreba, logic, cat de mari ar putea fi surprizele la vot, din perspectiva sondajelor? Raspunsul e: uriase. Pe ce ne bazam? Simplu, e suficient sa aruncam o privire in urma, la ceea ce s-a intamplat in anul 2000.

Martie-iunie 2000: Melescanu vedeta, Vadim oaia neagra

Scurt remember: inceputul lui 2000 il plasa in sondaje drept lider autoritar pe Ion Iliescu si PDSR. Un INSOMAR din martie il dadea pe Iliescu la 44,3%, urmat de Constantinescu - 20% si Melescanu - 18,9%. Vadim adasta undeva, pe locul 5, cu 6,2%. In aceeasi luna, CURS il dadea pe Iliescu la 43%, urmat de Melescanu - 20%, Emil - 19%, Vadim pe cinci, cu 5%, in urma lui Roman. In iunie, Metro Media Transilvania il dadea pe Iliescu la 51%, Emil 19%, Melescanu 14%, Vadim 9%, Roman 3%. CURS, tot in iunie, il scotea pe Iliescu cu 48%, Emil-13% Melescanu-10%, Stolojan-10%, Vadim-6% iar IMAS dadea Iliescu la 44%, Emil-17%, Vadim-12%, Melescanu-10%, Roman- 6%, Stolojan-5%.

Iulie 2000 - Mister: Constantinescu se retrage in glorie sau umilit de sondajele reale?

Luna iulie aducea, prin IMAS, un balon de oxigen pentru Emil Constantinescu, aflat pe trend crescator, pina la 20%, in urma lui Iliescu - 48%, dar inaintea lui Vadim - 11%, Melescanu - 10%, Roman - 5% si Stolojan - 3%. INSOMAR, in schimb, tot in iulie, il dadea pe Iliescu la 41,2%, urmat de Emil -18%, Melescanu - 9,4%, Roman - 7,8%, Vadim - 7,6% si Stolojan - 2,9%. Tot in iulie, vine lovitura de teatru: Emil Constantinescu se declara invins de sistem si renunta la o noua candidatura, in favoarea lui Mugur Isarescu. In august, Metro Media il da pe Iliescu la 41,6%, urmat de Isarescu - 23,1%, Stolojan -13,5%, Vadim - 9,3%, Melescanu - 7,5%, Roman - 7,3%. In septembrie, INSOMAR il da pe Iliescu la 44,3%, Isarescu - 16,4%, Vadim - 10,1%, Stolojan - 9,1%, Melescanu - 7,2%. In octombrie, acelasi INSOMAR il da pe Iliescu la 42,3%, urmat de Isarescu - 17,2%, Stolojan - 11,6%, urmat de Vadim - 11,4%, Roman - 6,5% si Melescanu - 4,6%.

Octombrie 2000 - Isarescu pe locul 2, Vadim pe 4

Pe 23 octombrie, cu o luna inaintea alegerilor, trei mari institute, CURS, IRSOP si METROMEDIA, isi unesc fortele si fac un mega-sondaj care scot PDSR la 52%, PRM si PNL la 11% CDR 2000 - 7%, PD - 6%, ApR - 5%. La capitolul candidati, primul e Iliescu - 47%, Isarescu - 15%, Stolojan - 13%, Vadim - 11%, Gyorgy Frunda, Petre Roman si Teodor Melescanu, fiecare cu 4%. In fine, in 11 noiembrie, cu putin inaintea alegerilor, intr-un sondaj Metro Media Transilvania, clasamentul candidatilor arata cam asa: Iliescu - 44,5%, Stolojan - 15,9%, Isarescu - 12,5%, Vadim Tudor -11,8%. Metro Media mai anunta ca Vadim si PRM sunt in scadere, partidul tribunului ajungind la 11%. Pe 17 noiembrie, CURS, in schimb, afirma ca Iliescu ia 47%, Vadim - 14%, Isarescu si Stolojan cite 13%, Melescanu - 4%. De asemenea, cu doar o saptamana inaintea alegerilor, PRM e creditat cu doar 11%.

Noiembrie 2000: Diferente intre sondaje si rezultatul alegerilor

Ce a urmat la vot, se stie: Iliescu a luat locul unu, dar cu numai 36,35%, cu vreo 8-10% sub majoritatea zdrobitoare a sondajelor din ultimele luni, iar Vadim a spulberat toate pronosticurile, intrind in finala cu 28,34%. Un singur sondaj dintre cele mentionate, al CURS, l-a dat pe locul doi, cu putin inaintea alegerilor, pe liderul PRM, dar cu mai putin de jumatate(!!!) din procentele luate, efectiv, la vot. De asemenea, PRM, care tot anul fusese plasat pe locurile 4-5, a devenit al doilea partid al tarii, cu cca. 25% din mandate. Vedeta rasfatata a sondajelor anului 2000, l-am numit pe Melescanu, plecat de pe locurile doi-trei in primele luni ale anului, a obtinut un catastrofal 1,9%, cam cat un anonim de tip Remus Cernea al cursei de atunci, l-am numit pe Eduard Manole. Stolojan a luat un umilitor 11,78%, in timp ce succesorul lui Emil, adica Isarescu, a luat locul 4, cu 9,54%.

Octombrie 2009: Basescu incoltit si cateva intrebari

Ciudat, Emil s-a retras la 20% din cursa pentru a face loc unui candidat, Isarescu, mai "proaspat", de sub 10%? Sau, mai degraba, s-au dovedit reale informatiile neoficiale ale vremii, potrivit carora retragerea presedintelui in exercitiu fusese motivata nu de "victoria securistilor", ci de un scor real de numai 5-6% in sondaje? Un alt mister: cum a fost posibil ca niciun institut de sondaje sa nu descopere, luni si luni de zile, ascensiunea fulminanta a PRM si a lui Vadim Tudor? Cum au putut Melescanu si ApR sa se prabuseasca de la locul 3 in sondaje si un scor excelent la alegerile locale, la un scor mai mult decit umilitor in noiembrie? O alta intrebare-cheie este daca informatia ca Vadim a fost "impins" de anumite structuri pro-PSD in finala, doar pentru a-i asigura victoria lui Iliescu, are suport real sau nu. Daca e reala, inseamna ca Iliescu se temea ca o coalizare a adversarilor sai in turul doi i-ar putea sufla victoria de sub nas, desi avea un scor de cca.40% in sondaje si 36%, procente reale luate in primul tur. In aceste conditii, ce sanse ar avea, acum, in turul doi, Traian Basescu, aflat intr-o situatie asemanatoare, dar cu mult mai putine procente in sondaje decat predecesorul sau? In alta ordine de idei, sa fie, oare, credibile zvonurile de ultima ora ca seful statului ar avea, in sondajele reale, doar 19-20%, sub cota lui Antonescu si Geoana, aflati la cca. 23-24% fiecare, ceea ce inseamna ca Traian nu ar mai prinde finala? Si daca nu e asa, cum se explica faptul ca Basescu a renuntat, brusc, la strategia distantarii - fie si de fatada - de PD-L, alegand o repliere strategica alaturi de partidul sau de suflet, dovada vizita facuta azi la grupul PD-L de la Parlament inaintea depunerii candidaturii la BEC? E incoltit de frica presedintele? Raspunsurile, probabil, nu le vom afla mai devreme de 22 noiembrie.