Vicepresedintele PSD, Dan Nica, a precizat vineri ca partidul din care face parte va depune saptamana viitoare un amendament la bugetul pentru 2008 deoarece pentru anumite obiective din Galati, ce necesita reabilitare, nu au fost prevazute fonduri pentru anul viitor. Dan Nica afirma ca pentru reabilitarea cladirii Spitalului Judetean si a drumului de centura, prin actuala forma a bugetului pe 2008 nu a fost prevazuta nici macar o suma infima pentru ca, mai apoi, sa fie completata de la nivel local.

Dan Nica a accentuat faptul ca reabilitarea drumului de centura este prioritara pentru a elibera traficul din oras care este ingreunat de cei aflati in trecere, aici fiind vorba, in special, despre cei care vin dinspre Oancea, Giurgiulesti si Barlad, care circula prin oras pentru ca, pur si simplu, nu au alternativa.

Tocmai de aceea social-democratul galatean spune ca a discutat despre aceasta problema cu presedintii organizatiilor judetene ale celor mai importante partide si a primit asigurarea acestora ca vor colabora la amendamentul PSD pentru ca, in bugetul anului viitor sau macar in cel al lui 2009, sa fie alocati bani pentru cele doua obiective.

De asemenea PSD a anuntat ca nu va vota bugetul pentru anul viitor daca acesta nu va acoperi domeniile pentru care lupta social-democratii: educatie, cresterea valorii punctului de pensie, a salariului minim garantat si a alocatiilor pentru elevi si studenti.