Bogdan Niculescu Duvaz, purtatorul de cuvant al grupurilor parlamentare PSD, a anuntat ieri ca Partidul Social Democrat intentioneaza sa formeze o platforma de stanga. "Am vorbit despre realizarea unei platforme democratice de stanga, care sa fie alternativa acestei guvernari de dreapta, care s-a dovedit a fi un fiasco, cu certuri si destramari. Pregatim o coagulare a fortelor de stanga in jurul PSD", a declarat Bogdan Niculescu Duvaz.
De asemenea, purtatorul de cuvant al grupurilor parlamentare PSD a sustinut ca cei 10 europarlamentari ai partidului au primit ieri, inaintea plecarii, "mandat sa sustina electoratul de stanga". O alta tema pe agenda intalnirii PSD de ieri a fost bugetul. Bogdan Niculescu Duvaz a precizat ca PSD va face tot posibilul pentru a impune toate cele 700 de amendamente in Parlamentul Romaniei. Amendamentele se refera, in principal, la masuri de protectie sociala. Printre altele, social-democratii propun cresterea salariilor profesorilor cu 50%, subventii pentru agricultura, reducerea TVA la alimentele de baza, dar si alte masuri care vizeaza pensionarii. PSD invita partidele parlamentare la consultari privind proiectul bugetului de stat pe anul viitor. Liderii social-democrati doresc un acord parlamentar asupra amendamentelor la proiect. PSD va avea si o discutie formala cu reprezentantii Guvernului. Social-democratii sunt dispusi sa acorde sprijin amendamentelor altor partide, in conditiile in care si amendamentele PSD vor primi sprijin. Democratii au anuntat, pe de alta parte, ca nu vor participa la consultarile initiate de PSD pe tema bugetului. In schimb, conservatorii s-au intalnit ieri cu liderii PSD si au fost de acord sa sutina cateva dintre amendamentele social-democratilor, printre care cornul si laptele, majorarea alocatiei de stat pentru copii si medicamentele compensate. Zilele urmatoare, social-democratii spun ca vor mai discuta cu PNL si cu UDMR, iar in functie de aceste discutii vor decide daca vor vota bugetul de stat pe anul 2008.