Pe ultima suta de metri, inainte de intrarea in vigoare a Statutului alesilor locali, primarii doljeni au accelerat procesul "transferurilor" politice.
Dupa aproape un an si jumatate de "exil" in opozitie, Partidul Social Democrat a iesit cel mai sifonat din lupta racolarilor de primari. Dupa ce alaturi de cei 74 de edili alesi pe listele PSD au venit in 2005 alti patru primari, "adunati" de la partide mai putin cunoscute, de la inceputul anului 2005 noua primari pesedisti au "dezertat" inscriindu-se in partidele Aliantei DA. Recent este cazul primarului din Vartop, Constantin Barbu, care, dupa plecarea din randurile pesedistilor doljeni, a fost putin dezorientat si a cochetat cu ambele partide aflate la putere, tatonari recunoscute de reprezentantii ambelor formatiuni. Dupa ce a purtat discutii cu liberalii, edilul a poposit in cele din urma in curtea democratilor. "A fost o incurcatura cand am plecat de la PSD pentru ca atunci nu se crease discutie intre cele doua partide. M-am indreptat inspre liberali pentru ca am crezut ca nu conteaza la care dintre partidele Aliantei te duci, de vreme ce sunt o alianta. Dar cand am vazut ca lucrurile nu stau asa bine intre ei, m-am dus spre democrati pentru ca mereu am fost mai de stanga", a spus primarul Constantin Barbu.
Trei primari pentru PNL
O situatie contrara se inregistreaza in cazului edilului din Bradesti, Stefan Strunoiu, care a intrat de mai bine de trei saptamani in randurile liberalilor. Dupa ce a plecat din PRM, partid pe listele caruia a fost ales in 2004, Strunoiu a cochetat un timp cu democratii. Adeziunea primarului a ajuns pana la urma pe masa liberalilor doljeni, care i-au aprobat imediat intrarea in partid. In prezent, liberalii raporteaza trei primari in plus pe liste, toti fiind primiti in partid in 2006. Senatorul Mario Ovidiu Oprea, presedintele PNL Dolj, a declarat ca toti cei trei primari au venit din proprie initiativa in partid, nefiind contactati anterior de liberali. "In prezent, primarii din Cotofenii din Fata, Plesoi si Bradesti au fost primiti in randurile noastre. Pe edilul din Vartop l-am dat ca sigur acum cateva saptamani, insa am aflat intre timp ca s-ar fi dus la democrati. Mai avem discutii si cu alti primari, insa deocamdata doar acestia au fost acceptati de Biroul Permanent Judetean", a spus senatorul Oprea.
Democratii si-au dublat numarul de primari
Campioni in sezonul racolarilor par sa fie, de departe, democratii doljeni. De la alegerile locale din 2004, cand pe listele partidului au fost alesi 14 primari, alti 11 edili au intrat in randurile membrilor PD Dolj. Sursa preferata de "importuri" pentru democrati a fost PSD, care a contribuit la imbogatirea listei de pedisti cu sapte primari. Dintre acestia, cea mai importanta achizitie este primarul Antonie Solomon, care, dupa ce a plecat de la pesedisti in 2005 si a stat aproape un an independent, a hotarat la inceputul lunii februarie 2006 sa se declare democrat. Alti trei edili, din Breasta, Isalnita si Calarasi, au schimbat culorile alb-albastre ale PSD cu cea portocalie la sfarsitul lui 2005. Gelu Visan, vicepresedinte al partidului la nivel judetean, a declarat ca formatiunea nu a avut in vedere o campanie de racolare. "La noi au venit primarii din Calarasi, Breasta, Isalnita, Craiova, Murgasi, Celaru, Sopot, Vartop si Daneti. E adevarat ca sunt multi primari care au venit, dar nu am avut in vedere o campanie de racolare", a spus Visan. Imediat dupa alegerile din 2004, primarii taranisti din Bistret si Calopar au schimbat partidul si au ales trandafirul democrat. Singurii care au ramas constanti in ceea ce priveste numarul de edili de pe listele de partid sunt conservatorii. In 2004, pe listele PC (fost PUR) au fost alesi patru primari care nu si-au mai schimbat de atunci optiunea politica. La fel s-a intamplat si cu primarul din Diosti, Dumitru Iliescu, care a candidat si a fost ales pe listele fostului PNTCD si nu a plecat din partid.
Alta formatiune care a iesit sifonata, nu atat din cauza statutului de partid de opozitie, cat din cauza luptelor interne, este PRM. Cu toate ca, dupa alegerile din 2004, PRM avea patru primari, in 2006 doar unul a mai ramas pe liste, edilii din Carpen, Dranic si Bradesti migrand catre alte partide. Presedintele PRM Dolj, viceprimarul Gheorghe Nedelescu, a declarat ca deocamdata in partid nu vor sosi alti edili, insa se poarta discutii cu consilieri judeteni si locali. "Singurul primar pe care il mai avem este cel din Marsani. Noi nu am cautat sa adunam primari si deocamdata nici nu purtam discutii cu cineva. Pentru noi e problematic pentru ca primarii se duc acolo unde pot fi ajutati cu ceva, iar noi nu prea avem cu ce sa-i ajutam, pentru ca suntem in opozitie. Avem insa discutii cu viceprimari, consilieri judeteni si locali pentru ca acum apare legea asta si multi vor sa vina la noi", a spus Nedelescu.
45 de zile la dispozitie
In timp ce in teritoriu luptele pentru primari sunt din ce in ce mai incrancenate, Legea privind statutul alesilor locali a fost retrimisa in parlament de presedintele Traian Basescu si a suferit in periplul sau si cateva modificari. Comisia pentru administratie publica din Camera Deputatilor a refacut legea, iar aceasta va fi dezbatuta din nou in plenul Camerei. Dupa ce legea va fi promulgata si publicata in Monitorul Oficial, alesii locali mai au 45 de zile la dispozitie pentru a depune o declaratie pe proprie raspundere prin care vor specifica numele formatiunii politice pe listele careia isi vor continua activitatea. In cazul alesilor care nu vor depune declaratiile in termenul prevazut de lege, se va considera ca acestia au ramas in partidul sub culorile caruia au candidat.
"Evolutia" primarilor
Partidul Democrat
Alegeri 2004 - 14
Aprilie 2006 - 25
Partidul National Liberal
Alegeri 2004 - 8
Aprilie 2006 - 11
Partidul Social Democrat
Alegeri 2004 - 74
Aprilie 2006 - 68
Partidul Conservator (PUR)
Alegeri 2004 -4
Aprilie 2006 - 4
Partidul Romania Mare
Alegeri 2004 - 4
Aprilie 2006 - 1
Partidul Popular Crestin Democrat (PNTCD)
Alegeri 2004 - 4
Aprilie 2006 - 1
Independenti
Alegeri 2004 -1
Aprilie 2006 - 1