Pe data de 31 iulie a.c., Consiliul Local Navodari s-a intrunit in sedinta, pe ordinea de zi fiind inscrise un numar de 24 de proiecte de hotarari. Dintre acestea, proiectul de hotarare cu numarul 18, a provocat o mare suparare primarului orasului Navodari, Tudorel Calapod, pe motiv ca a fost respins. Primarul declara, pentru ziarul nostru, ca mahnirea sa este cu atat mai mare cu cat proiectul facea referire la infiintarea unei noi cantine sociale, la care ar fi avut posibilitatea sa serveasca masa un numar de 200 de persoane. Edilul Navodariului a concluzionat, de altfel, ca va instiinta cetatenii orasului cu privire la gestul consilierilor PSD si a unui consilier PNL de a se impotrivi propunerii sale cu caracter social. Dar, nu intotdeauna lucrurile sunt cum par a fi. Astfel, potrivit presedintelui PSD Navodari, consilierul Nicolae Matei, primarul este un mincinos, intrucat nici vorba de proiect de hotarare in vederea infiintarii unei cantine sociale, ci de inchiriere a cantinei apartinand domeniului public al orasului.
"La punctul 17/18 de pe ordinea de zi nu a figurat nici un proiect ce avea drept infiintare o cantina sociala, ci a fost supus spre aprobare un proiect cu privire la inchirierea pe 9 ani a unui spatiu apartinand domeniului public al orasului Navodari si aflat, la aceasta ora, in folosinta Liceului Lazar Edeleanu, spatiul avand o suprafata utila de cateva sute de metri patrati", a explicat Nicolae Matei votul negativ dat in sedinta de catre consilierii PSD. Acesta a adaugat ca "in schimbul dreptului de folosinta asupra acestui spatiu, executivul propunea plata unei chirii de aproximativ 2000 de lei. Mai mult, sustine Matei in demersul sau de demontare a afirmatiilor primarului Calapod, "modalitatea de redactare a proiectului excludea posibilitatea de operare a unui serviciu social si instituia o maniera total netransparenta, de natura a contraveni dispozitiilor Ordonantei de Urgenta nr. 34/2006 si ale Ordonantei de Urgenta nr. 54/2006, de atribuire a acestui spatiu". Dupa argumentatia care a stat la baza respingerii proiectului initiat de Calapod, Matei a nuantat, in termeni mai plastici ce a dorit, de fapt, sa faca edilul orasului: "Era o mangla a primarului, voia sa ii dea cantina consilierului Ion Posa, care a fost PSD-ist si care a plecat la PD". Despre Posa, a mai adaugat Matei, singurul lucru "notabil" care poate fi spus este acela ca "a venit in PSD de la Partidul Socialist, iar in 2000 a candidat pentru Primaria Navodari si, din miile de voturi a reusit performanta de a obtine 158 de voturi". Si, daca tot a vorbit despre candidaturi si primarie, Matei a afirmat ca in 2008 este hotarat sa ii ia locul lui Calapod. "Intentionez sa candidez in 2008 pentru fotoliul de primar", a declarat presedintele PSD Navodari, adaugand ca, in acest moment, "dupa cum arata chiar sondajele PD-ului, eu sunt cu 5 procente peste Calapod, de aceea este disperat, iese pe strazi si ii intreaba pe oameni ce dorinte mai au", sustine Matei. Social-democratul este de parere ca sondajele ingrijoratoare pentru actualul primar sunt si motivul pentru care "Stelian Dutu, de la un timp, lauda toti ceilalti primari democrati si ce bine stau in sondaje, in timp ce de Calapod nu spune nimic". Reamintim ca, si in 2004, Nicolae Matei a candidat pentru Primaria Navodariului, dar a fost invins, la un scor extrem de strans, de democratul Tudorel Calapod.