PSD a depus o motiune simpla impotriva ministrului Muncii, Mihai Seitan, a anuntat Valeriu Zgonea, in plenul Camerei Deputatilor, inaintea inceperii dezbaterii la care a participat si premierul Emil Boc. "Doamna presedinta, stimati colegi, in conformitate cu prevederile Constitutiei si ale Regulamentului Camerei Deputatilor, dati-mi voie sa depun in numele grupului parlamentar al PSD si al PC motiunea simpla la adresa ministrului Muncii si Protectiei Sociale, domnului Seitan, motiunea cu tema 'Seitan un tsunami PD-L care inghite salariile, pensiile si locurile de munca ale romanilor!'", a mentionat Valeriu Zgonea. Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat de la tribuna ca "numarul de semnaturi necesare este realizat", anuntand ca in sedinta Biroului Permanent de astazi va fi stabilit calendarul de discutare a motiunii depuse de PSD+PC.