Corectnews informeaza : Nastase a sesizat C.C.R. in cazul proiectului lui Basescu de revizuire a Constitutiei

Potrivit prevederilor constitutionale, Lege Fundamentala poate fi revizuita de seful statului la propunerea Guvernului, ori, presedintele Traian Basescu a intocmit un proiect propriu, cu ajutorul unei comisii prezidentiale, proiect care sustine propria sa viziune, afirma ex-premierul pesedist Adrian Nastase, intr-o scrisoare deschisa destinata judecatorilor Curtii Constitutionale, scrie inpolitics.
"Potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) Teza 1-a, Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului. Asadar, Presedintele nu poate avea singur o asemenea initiativa, el avand o astfel de posibilitate doar daca primeste un proiect de revizuire de la Guvern. In fapt, in situatia actuala, lucrurile s-au petrecut intr-o modalitate de lucru nefireasca. Presedintele Romaniei a intocmit un proiect de revizuire, dupa infiintarea unei mari Comisii prezidentiale ce a actionat dupa propria viziune. Acest proiect a fost transmis Guvernului care a finalizat un proiect care pare a avea acordul Guvernului. Pare sa-l fi avut, pentru ca se semnaleaza in prezent contestatii in cadrul coalitiei guvernamentale (...)Presedintele putea chiar sa restituie Guvernului proiectul cu sugestiile sale, iar Guvernul avea obligatia sa-l reexamineze si sa-l aprobe in forma finala. Se pare insa ca Presedintele stia ce dificultati va intampina in cadrul coalitiei guvernamentale si a preferat formula actuala. Dar, in aceste conditii se pune problema ce rost mai are demersul sau daca nici in cadrul coalitiei nu are sanse de trecere. Ce sanse va avea in Parlament unde cvorumul pentru adoptare este de 2/3 sau chiar de 3/4 in caz de divergenta? (...) In aceste conditii, va rog, stimati judecatori, sa reflectati asupra problemelor sesizate in aceasta scrisoare, intrucat hotararea dumneavoastra se poate transforma intr-un precedent care, fie va consolida principiul suprematiei Constitutiei, principiu pentru care Curtea Constitutionala este garantul suprem, potrivit prevederilor art. 142 din Actul fundamental, fie va consacra arbitrariul, abuzul, involutia procesului democratic al statului de drept din tara noastra", se arata in scrisoare.
Presedintele Traian Basescu a sustinut o conferinta de presa la Palatul Cotroceni, pe tema revizuirii Constitutiei. Seful statului a trimis Consiliului Legislativ proiectul legii de revizuire a Constitutiei, in vederea avizarii acestuia, informeaza Administratia prezidentiala.