Vasile Blaga a declarat, vineri, la Tg. Mures, ca in programul PDL nu exista prevederea potrivit careia partidul isi asuma sustinerea pentru Traian Basescu la alegerile prezidentiale din 2009, dar a spus ca este convins ca actualul presedinte va candida pentru un nou mandat si va fi sustinut de PDL. "In programul PD exista prevederea ca il vom sustine pe domnul Traian Basescu in campania electorala din 2009. La cerinta domniei sale, atunci cand am realizat Programul fuziunii PDL, nu am mai trecut aceasta prevedere, pentru ca domnia sa spunea sa lasam sansa celui mai bine plasat dintre liderii partidului la o potentiala candidatura. Dar, nu exista in Romania cineva mai bine plasat", a precizat Blaga. Intrebat ce va face PDL in situatia in care Traian Basescu nu va mai candida sau va fi in imposibilitatea sa o faca din diverse motive, Blaga a exclus aceasta ipoteza. "Dupa parerea mea, domnul Basescu va candida si va fi sustinut de PDL. Desigur, dansul va lua decizia, dar nici nu ne gandim la alta varianta, dar, in sfarsit. . . ", a spus Vasile Blaga.