Nicolae Mischie inca se mai crede baron al judetului Gorj. In urma cu doar cateva zile, fostul presedinte al Consiliului Judetean si al PSD Gorj a venit cu o echipa de muncitori care a ridicat un gard din plasa de sarma pe terenul pe care se afla amplasat popasul turistic "Jalesul" din comuna Arcani, pe motiv ca acesta ii apartine. Potrivit martorilor, Mischie a fost prezent si chiar a coordonat lucrarile de construire a gardului, asta in timp ce el nu se prezinta la procesele in care a fost trimis in judecata de procurori pe motiv ca este bolnav si nu se poate deplasa. Pe portiunea de teren ingradita de Mischie se afla un foisor, o parte din paraul ce trece prin zona, o terasa cu mese si scaune, precum si o cabina telefonica. Zona este imprejmuita de un gard de peste 60 de metri. Mai mult decat atat, gardul trece chiar prin paraul din zavoi. Mischie sustine ca este proprietar pe teren si pe tot ce se afla pe acesta. Fostul lider pesedist spune ca a primit terenul de la o matusa, Zinca Mateescu. Nicolae Mischie a mai primit de la alta matusa un conac, o casa si un teren cu izvoare pe care si-a amenajat o pastravarie in comuna Runcu.
Terenul este inclus intr-un program SAPARD
Popasul turistic din Arcani este administrat de omul de afaceri Nicolae Davitoiu. Acesta a declarat ca are titlu de proprietate pe terenul pe care Mischie l-a ingradit: "A inchis o portiune din terenul meu. Pe acolo a tras gardul! Nu stiu ce a fost in capul lui! L-am vazut acum cateva zile cu vreo patru vlajgani cum au venit si au tras gardul peste terenul meu. A inchis vreo 500-600 de metri patrati. Eu am intabulat terenul, am titlu de proprietate pe el si parcela respectiva a fost inclusa intr-un proiect SAPARD de 200.000 de euro. Vreau sa fac o pensiune turistica. Acum ce sa mai fac?! Stiu ca ar fi vorba de vreo 20 de metri patrati mai la strada pe care sustine ca are acte. Intai a inchis portile, apoi a tras gardul peste teren si peste apa: a luat foisorul, terasa, chiar si cabina telefonica. El spune ca are dreptate. Eu am cumparat de la oameni 15.000 de metri patrati si am acte". Nicolae Davitoiu a adaugat ca Mischie ii forteaza mana sa-i cumpere terenul. Acesta sustine ca fostul baron de Gorj i-a cerut 500 de euro pe metrul patrat.