Delegatia Permanenta a PNL Alba a decis duminica seara excluderea din partid a primarului orasului Zlatna, Silviu Ponoran, acuzat ca nu a respectat deciziile conducerii organizatiei si ca a denigrat unii lideri ai partidului.
Propunerea de excludere a fost facuta de catre presedintele PNL Alba, ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu. Potrivit documentului adoptat de Delegatia Permanenta, Silviu Ponoran a fost exclus din PNL in special ca urmare a unor declaratii facute in ultima perioada, prin care ar fi afectat grav imaginea partidului. De asemenea, primarului din Zlatna i s-a imputat faptul ca a intentionat sa candideze ca parlamentar pe listele PRM si ca a acordat sprijin in campania electorala independentului Cornel Olar, care a candidat pentru Camera Deputatilor. Ponoran a fost acuzat si ca nu a recunoscut noua conducere aleasa in iunie, ca nu a respectat deciziile conducerii organizatiei si ca ar fi denigrat in public unii lideri PNL. (A.M.)