Proaspat intors de la intalnirea Ligii Alesilor Locali ai PNL, consilierul judetean Victor Manea este mai convins ca niciodata ca un oras precum Constanta trebuie sa aiba parte de "o gandire rationala in ceea ce priveste cheltuirea banilor". In ceea ce priveste reuniunea Ligii, liberalul Victor Manea a precizat ca discutiile, la care a participat - alaturi de reprezentanti PNL precum Ludovic Orban, secretarul de stat Victor Dobre, Cristian David, ministru delegat pentru controlul implementarii programelor cu finantare internationala - si presedintele PD Emil Boc, s-au axat pe tema conceptului de dezvoltare regionala, respectiv fondurile comunitare si fondurile de preaderare.
"In Constanta avem parte de o gandire pompoasa, dar n-avem infrastructura pusa la punct. Eu cred ca ar trebui ca in primul rand sa finalizam lucrarile prioritare, proiectele de civilizatie, cum le spun eu, legate de apa, canalizare, iluminat si apoi sa luam in considerare si proiectele grandioase. Din pacate, in ultimii 15 ani, in Constanta administratia s-a ocupat de toate si n-a iesit nimic, iar aceeasi politica se continua si acum la nivel de Primarie si Consiliu Judetean Constanta", sustine Victor Manea. Mai mult, din punctul de vedere al consilierului judetean PNL, Constanta este departe de a fi capitala europeana, asa cum se doreste a fi. "Cu regret o spun, dar zilele trecute am fost prin Ploiesti si trebuie sa recunosc ca arata foarte bine. Este un oras cu indicatoare la fiecare strada, cu bulevarde spatioase, cu spatii verzi, asta desi nu este un oras turistic. Eu am patriotismul local pe care altii nu il au si nu imi place ca orasul meu nu poate arata asa", a declarat Victor Manea. Acesta mai sustine ca mult discutata problema a lipsei banilor de la bugetul local este o problema falsa. "Constanta are bani. In plus, anul trecut, din verificarile noastre a rezultat ca 400 de miliarde de lei au ramas necheltuiti. Cine nu crede, sa verifice la Trezoreria Constanta ce bani are Primaria. La fel, si din 2004 au ramas peste 200 de miliarde de lei necheltuiti. Nu este o intamplare ca au ramas bani si se dovedeste ca primarul Radu Mazare are o adevarata placere in a pune taxe", sustine Manea. Liberalul considera ca, la fel ca si in cazul taxelor, primarul Radu Mazare este la fel de rau intentionat si in ceea ce priveste ANL-urile: "A promis 2.000 de locuinte in campanie, insa la ora actuala ritmul de ridicare a acestora este scazut si se boicoteaza colaborarea cu Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarea Teritoriului, in concluzie se pierd foarte multi bani". La fel, consilierul judetean PNL Victor Manea este de parere ca nici atitudinea Consiliului Judetean Constanta nu vine in sprijinul comunitatilor. "Am propus ca gradinitele sa fie scoase din grija CJC si sa lasam primarii sa isi faca singuri lucrarile de reabilitare a acestora, in sensul ca ei isi pot gospodari mai bine si ar fi, in acest mod, mai multi bani la care ei ar putea accesa. De exemplu, prin programul "Scoala", pentru care Guvernul aloca 1,1 miliarde de euro. Impartiti pe judete, suma de la Guvern ar insemna, pentru judetul nostru, 1.000 de milioane de lei", declara Victor Manea, care este convins ca "judetul Constanta, inclusiv municipiul, poate lua respectivii bani. Depinde de noi sa atragem fondurile. Eu, unul, ii pistonez pe primari sa vina cu proiecte ca sa obtina banii de care au nevoie pentru unitatile scolare din localitatile pe care ei le reprezinta", a conchis liberalul.