Primaria Craiova este pe cale sa se impace cu patronul SC Cronos, Mohamed Al Orfahli. Pentru a renunta la parcarea de langa Mercur, acesta ar urma sa primeasca la schimb parcarile de la hotelul Jiul, de la Gara si cea de pe strada Fratii Golesti, cu conditia ca si contractul sa fie modificat.
Negocierile dintre reprezentantii SC Cronos Impex si Primaria Craiova se apropie de final. Dupa oferta parcarilor de pe Calea Bucuresti, ultimele intentii ale edililor sunt de a-i acorda lui Orfahli locuri de parcare la hotelul Jiul, Gara si la intersectia strazilor Fratii Golesti si Calea Bucuresti, la schimb cu cele deja ocupate sau care se afla in zona viitoarelor lucrari de modernizare a centrului Baniei, dar si conditionat de renegocierea perioadei contractului si a cotei de participare la incasari a consiliului local municipal. "Propunerea a venit chiar din partea lui, iar noi am si realizat materialul si vrem sa-l punem pe ordinea de zi a viitoarei sedinte a consiliului municipal", a spus viceprimarul Gheorghe Nedelescu. "Sunt povesti. Practic, n-am negociat nimic. E adevarat ca au existat acele discutii, dar, din punctul meu de vedere, nu am cazut de acord cu nimic. Si, oricum, n-am vazut din partea lor vreo dovada ca vor sa-i implice si pe consilierii municipali, asa cum le-am cerut si cum au declarat ca vor face", a spus Mohamed Al Orfahli. Functionarii primariei confirma ca Orfahli a cerut perimetrele mentionate, cu precizarea ca, in cazul materializarii, isi va permite sa inchida zonele de parcare, asa cum a procedat la Mercur. De la Politia Circulatie ni s-a confirmat, de asemenea, ca primaria a solicitat analizarea unui demers privind mutarea statiilor de taxi de la hotel Jiul pe strada Stefan cel Mare, precum si a unora de pe strada Fratii Golesti, parcarile urmand sa fie predate operatorului Cronos.
Parcare taxata pe spatiul verde
Desi se intalnesc zilnic la dezbateri pentru a cadea la pace, Primaria Craiova si SC Cronos Impex lucreaza separat pentru a castiga disputa din justitie. Angajatii autoritatii publice verifica in fiecare zi numarul de parcari, receptionate si nereceptionate, din care Cronos face bani, si fac fotografii din care reies amenajarile sau, dupa caz, nerespectarea clauzei privind investitia, dar si modul in care salariatii SC Cronos dirijeaza circulatia si isi indeamna clientii sa parcheze pe spatiul verde din domeniul public. Intr-o astfel de situatie se afla trotuarul dintre sediul Universitatii din Craiova si Teatrul National "Marin Sorescu", unde soferul care doreste loc de parcare contra cost este obligat sa aseze jumatate de masina pe spatiul verde. Angajatii firmei Cronos incaseaza astfel bani de la mai multi soferi decat daca autoturismele ar fi oprite paralel cu trotuarul, dar sustin in fata presei ca asa au vrut oamenii sa-si lase masinile. Mohamed Al Orfahli se inarmeaza si el pentru procese, amenintand ca pune la mapa toate actiunile si refuzurile primariei.