Din cauza ca Primaria Craiova nu a departajat serviciile de colectare, transport si depozitare a deseurilor, craiovenii nu stiu exact cat platesc pentru depozitarea gunoiului, adica firmei Eco Sud.
Lacunele derularii contractului pe care Primaria Craiova l-a incheiat cu Systema Ecologic pentru depozitarea reziduurilor Baniei in rampa ecologica ies la iveala rand pe rand. Dupa ce s-a dovedit ca investitiile realizate la depozitul de la Mofleni nu bat cu cele din actele parafate de parti, acum, prin birourile administratiei locale bate vant de TVA pe gunoaie ilegal, mai bine zis, de un dublu si neavizat TVA. Astfel, suma prevazuta a fi platita catre Systema Ecologic, respectiv Eco Sud, cesionarul activitatii de exploatare a depozitului ecologic, a fost impartita pe cap de craiovean, persoana fizica si juridica, cu tot cu TVA. "Ieri mi s-a comunicat ca ar fi vorba despre niste nereguli la aplicarea TVA pe tariful la depozitare, in sensul ca nu s-a tinut cont ca oferta partenerului era cu tot cu TVA si s-a perceput inca un TVA, insa chestiunea nu e lamurita. Pe mine ma intereseaza in primul rand renegocierea pretului pe tona de deseuri, platita de craioveni. Pentru celelalte probleme exista organe de specialitate. Daca primaria n-o poate rezolva in interior, se vor ocupa politia, Parchetul, Camera de Conturi...", a declarat primarul Antonie Solomon. Viceprimarul Gheorghe Nedelescu nu a comentat aspectul TVA, dar nu a negat existenta unor neclaritati. Sorin Ciobanu, directorul Serviciului de salubritate, unitatea care incaseaza de la populatie si agenti economici si banii pentru Eco Sud, sustine insa ca a scos TVA de la imparteala pe cap de abonat a obligatiei fata de Eco Sud: "Contractul cu gestionarul rampei ecologice se refera la serviciul de depozitare si are termeni stabiliti in functie de greutate (17,85 dolari pe tona de gunoi). Ca atare, este imposibil sa identificam TVA pentru fiecare abonat numai pentru depozitare, din cauza ca atunci ar fi trebuit sa incheiem cu acestia doua tipuri de contracte: unul pentru ridicare si transport, celalalt - pentru depozitare. Al doilea gen de contract nu ar putea fi incheiat decat daca am cantari deseurile colectate de la fiecare dintre cei aproape 122.000 de clienti, ceea ce iarasi este imposibil. Mai departe, pretul stabilit pentru depozitare intra in cuantumul unui singur tarif perceput de Salubritate beneficiarului, iar TVA-ul calculat de operator se aplica implicit si tarifului pentru depozitare. E adevarat ca lucrurile nu par clare, dar voi incerca sa dovedesc ca TVA-ul nu este ilegal".
120.000 de abonati persoane fizice platesc firmei Eco Sud prin Serviciul de Salubritate al Primariei Craiova 7,8 miliarde de lei lunar, alte 1,1 miliarde fiind virate prin acelasi operator catre Eco Sud de persoanele juridice. Ciobanu a mai spus ca tariful de depozitare face parte integranta din tarifele de salubritate aprobate anul trecut de consiliul municipal si recunoaste ca el nu a fost avizat separat. "Nu puteam cere o aprobare a acestui tarif separat, fiindca ar fi trebuit stabilit pe greutate si, implicit, ne-ar fi obligat sa cantarim gunoiul la fiecare ridicare", a declarat Sorin Ciobanu. Un craiovean plateste 65.000 de lei lunar numai pentru Eco Sud, iar o persoana juridica - 770.000 de lei, adica jumatate din valoarea contractului pe care fiecare l-a incheiat cu Serviciul de Salubritate.