Desi a fost prezent, duminica, pentru cateva ore, in capitala Moldovei, presedintele Traian Basescu nu s-a mai inchinat la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si la cele ale Sfantului Ioan Gura de la Aur, amplasate in fata Catedralei Mitropolitane din Iasi. Seful statului roman a ajuns la Iasi in jurul orelor 14.15. De la Aeroport, acesta s-a indreptat direct catre Catedrala Mitropolitana. In momentul in care a vazut multimea care statea la rand pentru a putea atinge moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si pe cele ale Sfantului Ioan Gura de Aur, care se intindea pe o lungime de peste trei kilometri, Traian Basescu a renuntat sa se mai inchine la sfintele moaste, considerand ca ar fi o impietate din partea sa sa intre peste rand. Dupa o scurta intrevedere, la Palatul Mitropolitan, cu Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, presedintele s-a intalnit, la Hotelul Unirea, cu delegatia PD prezenta la festivitatile prilejuite de sarbatorile orasului. Presedintele Traian Basescu nu a mai participat nici la receptia oferita de primarul Gheorghe Nichita in onoarea oaspetilor prezenti la editia din acest an a "Sarbatorilor Iasilor". In jurul orelor 16.30, seful statului a parasit Iasii, indreptandu-se spre Capitala.