Presedintele Senatului, Mircea Geoana a transmis, sambata, "un mesaj sincer de condoleante poporului polonez si familiilor demnitarilor disparuti" in tragedia aviatica in care si-a pierdut viata presedintele Lech Kaczynski.
"Vreau sa transmit un mesaj sincer de condoleante poporului polonez si familiilor demnitarilor disparuti, in frunte cu cea a presedintelui Lech Kaczynski. Disparitia Presedintelui Poloniei, alaturi de o insemnata parte a elitei militare, politice si economice a statului polonez, este o pierdere imensa, inclusiv pentru Uniunea Europeana si mai ales pentru partenerii traditionali ai Poloniei, intre care se numara si Romania", spune Geoana in mesajul transmis omologului Bronislaw Komorowski, Maresalul Seimului polonez.
Un avion Tupolev 154, la bordul caruia se afla presedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prabusit, sambata, la aterizare intr-o padure din apropiere de Smolensk, in vestul Rusiei, provocand moartea tuturor persoanelor aflate la bord, au anuntat autoritatile poloneze si ruse.
Oficialitati de rang inalt ale Romaniei, MAE roman, lideri ai principalelor partide parlamentare si-au exprimat regretele pentru aceasta tragedie si au transmis oficial condoleante familiei prezidentiale si statului polonez.