ßeful clinicii de recuperare medicala din cadrul Spitalului Elias, Mihai Berteanu (foto), a anuntat ieri ca presedintele Traian Basescu va ramane internat si saptamana viitoare, dar ca marti si miercuri il va insoti pe seful statului, impreuna cu un alt medic, intr-o vizita de lucru la Paris.
Berteanu a explicat ca "programul medical este asociat cu programul politic" si a precizat ca presedintele va reveni din capitala Frantei tot in Spitalul Elias.
Berteanu a spus ca, alaturi de el, pe Basescu il va mai insoti la Paris, in calitate de neurolog, si academicianul prof. dr. Constantin Popa, directorul Institutului de boli cerebro-vasculare.
El a adaugat ca "programul de recuperare medicala a presedintelui va continua si la Paris, in limita timpului disponibil pe care il va avea acesta".
Inainte de deplasare, Berteanu a ajuns la concluzia ca exista un risc mediu, pe care si l-au asumat atat doctorul, cat si pacientul.
In acest sens, Berteanu a afirmat ca starea sanatatii lui Traian Basescu este buna, ca acesta continua recuperarea si ca face progrese. (N.N)