Presedintele Traian Basescu va fi externat astazi, urmand sa paraseasca Spitalul Elias in jurul orei 12.00, dar va continua individual programul de recuperare, a declarat medicul Mihai Berteanu, seful Clinicii de recuperare de la Spitalul Elias.
"In ciuda efortului sustinut din ultimele doua zile, cat a fost la Paris, starea presedintelui este buna si nu au aparut probleme medicale", a declarat medicul Mihai Berteanu. El a adaugat ca presedintele a fost un pacient model si ca nu a plecat nici o noapte din spital. La Paris nu prea a avut timp sa faca exercitii, dar, cu toate aceasta, se simte bine. Potrivit medicului, programul de recuperare pentru perioada de dupa externare va fi stabilit vineri, in functie de evaluarea clinico-functionala a presedintelui.
Doctorul Berteanu a mai precizat ca, daca presedintele va urma programul de recuperare asa cum va fi stabilit de comun acord medic-pacient, atunci ar putea pleca in concediu oriunde ar dori, fara sa existe o recomandare speciala pentru o anumita statiune sau alta. Recuperarea va fi facuta independent si individual, iar, din cand in cand, va fi realizata o evaluare de etapa, a continuat medicul. El spune ca presedintele va avea la dispozitie o sala in care vor exista si cateva dispozitive medicale unde va continua programul de recuperare. (A.M.)