Saracia din ce in ce mai accentuata a romanilor, coroborata cu manipularea extrem de agresiva dusa de cea mai mare parte a presei, menita sa discrediteze autoritatile statului, pot duce la miscari de strada, ne-a declarat chestorul Anghel Andreescu (foto), sef al Departamentului de Ordine si Siguranta Publica din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. "Pot exista miscari de strada, de ce nu? Sunt numeroase zone in tara in care oamenii au devenit foarte saraci, abia reusesc sa traiasca de pe o zi pe alta. In plus, aceste vremuri de criza economica s-au mulat pe o campanie intensa de discreditare a autoritatilor statului. Avem de-a face in aceasta perioada cu o manipulare extrem de agresiva din partea anumitor trusturi de presa, ale caror motive nu pot sa le dezvolt acum", a mai spus secretarul de stat Andreescu. Chestorul a precizat ca unul dintre motivele invocate ar putea fi miza alegerilor prezidentiale care vor avea loc in toamna acestui an. Anghel Andreescu, fost sef al Jandarmeriei Romane si al SPP-ului, considera foarte grav atacul concentrat derulat in aceasta perioada impotriva autoritatilor statului si mai ales a Politiei. "Se insista pe jafurile armate si ineficienta politiei. Chiar zilele acestea m-am intalnit cu o delegatie a Europol, care mi-a prezentat o statistica oficiala a acestei structuri referitoare la infractionalitatea din Romania si celelalte state membre UE si pot sa va spun ca stam chiar foarte bine. Anul trecut, in Romania au avut loc doua jafuri armate. Aveti idee cate au fost in Italia, in aceeasi perioada? 45. 000! De asemenea, peste 6. 000 in Franta. Este foarte grav ce se intampla in prezent, mi se pare inadmisibil", ne-a mai spus chestorul Andreescu. (Cristian ANTON)