Actualul director al Camerei Agricole, Gheorghe Danila a fost pus in functie ilegal de consilierii judeteni. Cel putin asta sustin reprezentantii Departamentului Juridic din cadrul Institutiei Prefectului, dupa ce au analizat hotararea de Consiliu Judetean (CJ) adoptata in sedinta ordinara din 28 octombrie si care prevede prelungirea interimatului lui Gheorghe Danila cu inca sase luni.
"Dupa o prima analiza, se pare ca cei de la CJ au adoptat o hotarare cu incalcarea prevederilor legale. Numirea care s-a facut in privinta conducerii Camerei Agricole s-a realizat fara avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici (n.r. ANFP), obligatoriu in astfel de cazuri, din luna iulie", a sustinut prefectul Cristian Roman, adaugand ca asteapta o sugestie din partea juristilor in ceea ce priveste atacarea in instanta a hotararii cu pricina sau retrimiterea ei spre analiza in CJ.
Consilierii judeteni care au aprobat hotararea privind numirea lui Gheorghe Danila la conducerea Camerei Agricole sustin ca nu au stiut ca acesta nu detine avizul organelor centrale. "Asteptam un raspuns scris din partea Institutiei Prefectului si in functie de ce vor decide dumnealor vom actiona in consecinta. Vom reanaliza situatia iar in cazul in care domnul Danila nu va avea avizul, probabil vom sustine pe altcineva", a precizat Constantin Manolache, vicepresedintele PSD al CJ.
Gheorghe Danila a reobtinut functia de director al Camerei Agricole, chiar daca la concurs a fost notat cu mai putin de trei. Acesta a beneficiat de sustinerea consilierilor PSD si PNL, reusind astfel sa se impuna in fata lui Petru Mirita, persoana propusa de presedintele CJ, Mihai Tabuleac, pentru ocuparea functiei.
Intrucat conducerea Camerei Agricole este asigurata tot cu caracter interimar, CJ va organiza un nou concurs. Daca va fi aprobat de Bucuresti, noul concurs va avea loc la jumatatea lunii viitoare.