La numai 24 de ore dupa ce premierul Calin Popescu Tariceanu, fortat de Traian Basescu, a aruncat bomba anticipatelor pe scena politica romaneasca, varianta prinde din ce in ce mai mult contur. Liberalii au precizat deja ca Guvernul va demisiona pe 14 iulie, urmand sa fie inlocuit de un cabinet interimar. In cazul in care Parlamentul va valida totusi un alt Executiv, se preconizeaza deja ca respectivul cabinet sa demisioneze la randul lui, fortand astfel anticipatele.
Desi acestea sunt sprijinite de democrati si sunt declansate cu ajutorul liberalilor, in realitate doar Basescu jubileaza la ideea unor noi alegeri care sa-i anime vara, doar interesele pe termen lung (personale si de partid) obligand politicenii sa joace dupa melodia fredonata de presedinte. Asta insa inseamna ca unii dintre actualii parlamentari vor fi lasati la vatra iar ceilalti vor scoate alti bani din buzunar, inainte chiar de a fi incasat „dividendele” cuvenite pentru „investitiile” facute in campania din toamna trecuta (sase luni au fost total insuficiente) - situatie in care nu se mai poate spune ca politicienii mioritici nu fac sacrificii pentru tara.

Curtati de PSD, maghiarii raman credinciosi Aliantei „D.A.”

Puse la zidul anticipatelor de catre Traian Basescu, partidele politice si-au convocat, ieri, forurile de conducere pentru a vedea ce se mai poate face. Dintre toate formatiunile, cea mai surprinzatoare reactie a fost ce a UDMR care, desi a precizat ca este in continuare impotriva declansarii anticipatelor si ca ar mai fi existat si alte solutii, a anuntat ferm ca „ramane solidara cu Alianta”. O asemenea surprinzatoare fidelitate capata o oarecare logica doar daca este corelata cu apartenenta UDMR la PPE (situatie in care o alianta cu PSD-ul acum, cand PD este deja cu un picior in tabara popularilor europeni, nu mai este posibila) si, eventual, cu recenta promovare, printr-o ordonanta de urgenta, a legilor proprietatii - ale caror noi prevederi permit minoritatii maghiare sa-si recapete sediile de scoli, institutii, etc. Indiferent de motiv, cert este ca anuntul atat de categoric facut de Marko Bela taie macaroana fostului partid de guvernamant care, mai mult ca sigur, spera sa atraga UDMR-ul intr-o noua combinatie politica menita sa formeze o alta majoritate parlamentara - eliminand astfel, dintr-o lovitura, si Alianta „D.A.” de la putere si pericolul anticipatelor. Bun cunoscator al strategiei PSD-iste, liderul UDMR a risipit inca de ieri sperantele social-democratilor: „De discutat discutam cu PSD dar decizia noastra a fost luata“. Nu putem parasi zona puterii inainte de a pomeni de conservatorii lui Dan Voiculescu. Aici, pozitiile ambelor parti - Alianta si PC - sunt total neclare. Este deja cunoscut faptul ca parerile liberalilor si democratilor difera total in ceea ce priveste partidul lui Dan Voiculescu - acceptat de PNL si suportat cu greu in Guvern de PD - perceptii care au fost reliefate odata cu declansarea actualei crize. Concret, in timp ce tabara liberala dadea ca sigura ramanerea PC-ului de partea Aliantei si in spinoasa problema a anticipatelor, democratul Radu Berceanu vorbea despre o noua formula guvernamentala fara conservatori, adica formata doar din PNL-PD-UDMR. Motivul: „PC a fost tot timpul cracanat si nu a reusit sa iasa din pozitia de spagat (cu un picior in Coalitie si altul in PSD - n.r.), s-a tot mutat ca o musca de pe un taler pe altul si nu a inteles ca politica nu seamana cu afacerile”. Cum insa tot Berceanu a prorocit (fals) trecerea UDMR-ului de partea adversarilor anticipatelor, este posibil ca si Voiculescu sa surprinda toata lumea pariind tot pe jetonul Aliantei „D.A.”, mai ales ca negocierile dintre PC si Alianta nu vor fi purtate de vreun democrat, ci de Calin Popescu Tariceanu.

Dan Ioan Popescu ii da cu tifla lui Geoana

Pana sa se lamureasca si problema PC-ului, ultimul pion al puterii, sa vedem insa ce se intampla in tabara opozitiei. In mare, aici lucrurile au fost clare inca din primul moment: PRM a salutat organizarea anticipatelor (ba chiar a propus si niste prezidentiale avant la lettre) in timp ce PSD incerca sa-si mascheze cat putea mai bine disperarea. Cat de tare stau anticipatele in gatul fostului partid de guvernamant (ramas fara „locomotiva” sa traditionala, Ion Iliescu si nerefacut inca dupa razboiele interne si pierderea alegerilor din 2004) s-a vazut si ieri, cand Mircea Geoana nu mai prididea sa avertizeze romanii asupra pericolului pe care il reprezinta anticipatele pentru integrarea noastra in UE. Practic, dupa doua-trei scurte anunturi razboinice - „suntem gata de alegeri, vom castiga, vor anticipate (PNL si PD - n.r.) le dam noi anticipate” - liderul PSD s-a apucat de prorocit nenorociri peste nenorociri care se vor abate peste noi odata cu alegerile anticipate. In contextul ratarii integrarii la data de 1 ianuarie 2007, Geoana a sustinut ca oficialii europeni nu agreaza anticipatele mioritice. In ceea ce-i priveste pe socialistii din familia carora face parte PSD-ul (si de unde PD a proaspat dezertat), lucrurile stau asa cum clameaza Geoana, un comunicat al PSE criticand dur „jocurile tactice” la care se deda Guvernul Tariceanu. In schimb, Comisia Europeana (dominata, conform algoritmului, de populari) a dat semnal verde anticipatelor din moment ce a apreciat „progresele” facute de cabinetul Tariceanu pe calea reformelor in timpul celor sase luni de guvernare si a batut moneda pe necesitatea „aplicarii reformelor demarate de actualul Guvern in domeniul justitiei”. De altfel, asigurarea independentei, impartialitatii si eficientei justitiei mioritice a revenit obsesiv in comunicatul dat de Delegatia Comisiei Europene in Romania, fapt care demonstreaza ca europenii au fost, de fapt, neplacut impresionati de respingerea de catre Curtea Constitutionala mioritica a legilor referitoare la justitie. Dincolo de declaratiile oficiale, este clar ca PSD nu este pregatit de alegeri - si este constient de acest lucru. In plus, trebuie remarcata absenta lui Ion Iliescu de la intalnirea de ieri a conducerii social-democrate, absenta care arata ca „Bunicuta” nu a iertat „sotiile” nepoteilor si nu este deloc dispusa sa le ofere pe tava procentele electorale pe care le poate, cu usurinta, obtine in continuare. Mai mult, Geoana &Comp., nu va scapa doar cu slujul facut in fata lui Iliescu (daca asta o ajuta la ceva) dar mai trebuie sa cada la pace si cu Organizatia PSD Bucuresti - condusa de unul dintre cei mai inversunati adversari ai sai, Dan Ioan Popescu. Constienti ca anticipatele l-au inghesuit rau pe Geoana, pesedeii bucuresteni au si iesit la atac, prin persoana lui Madalin Voicu - vicepresedinte al filialei in cauza. Fara fite de prisos, Voicu l-a avertizat direct pe Geoana ca PSD Bucuresti il va sprijini doar daca renunta la „politica pumnului strans” si deschise calea dialogului si a „comportamentului politic onest, nu ierarhic, in partid”. Voicu nu s-a sfiit sa-si completeze amenintarile cu o comparatie a comportamentului despotic al lui Geoana cu cel al lui Traian Basescu - proaspat criticat de liderul PSD. Iesirea total lipsita de respect ierarhic a lui Madalin Voicu a fost completata de liberalul Gheorghe Flutur care, in replica la toate acuzatiile aduse Aliantei de catre liderul PSD, l-a numit pe Mircea Geoana „presedintele de vara“ al fostului partid de guvernamant. Dupa ce l-a lovit pe Geoana in cel mai sensibil punct, Flutur s-a ocupat si de PSD, pe care l-a comparat cu „un sarpe boa care a incolacit Romania si nu ii mai da drumul (cu referire directa si la componenta Curtii Constitutionale - n.r.)”.