Aleodor Francu, fostul sef al Cancelariei premierului, sustine ca nu a facut nimanui niciun rau prin cele doua informari tehnice care au ajuns la Securitate fara stirea sa. Totodata, senatorul PRM Gheorghe Funar spune ca nu a avut vreun angajament de colaborare cu fosta Securitate si ca nu a dat vreo informare catre vreun ofiter.
Aleodor Francu a petrecut aproape o ora si jumatate in sediul CNSAS, timp in care a explicat membrilor Colegiului in ce a constat colaborarea sa cu Securitatea.
"Ma bucur ca am avut ocazia sa vad toate documentele care ma privesc si se afla la CNSAS. Nu vreau sa declar nimic pana la un verdict al Colegiului", a spus Francu.
Totusi, Francu a reiterat faptul ca a scris niste informari tehnice, in anii '70, atunci cand, imediat dupa terminarea facultatii, el si sotia sa, stagiari, au fost repartizati sa se ocupe de ridicarea unui baraj de la Maneciu.
"Au fost niste note tehnice care nu au facut rau nimanui. Din contra, as spune", a declarat Francu, subliniind ca nu stia ca acele note ale sale vor ajunge la Securitate.
Aleodor Francu a refuzat sa raspunda la alte intrebari referitoare la documentele invocate, ramanand neclar daca a avut sau nu vreun nume conspirativ sau vreun angajament de colaborare.

Dosarelul cu doua coperti si doua file!

ßi senatorul PRM Gheorghe Funar a fost ieri prezent in sediul CNSAS. El a declarat ca a primit in ultimii ani in trei randuri verdicte de necolaborare cu fosta Securitate. Totusi, potrivit lui Funar, in urma desecretizarii dosarelor demnitarilor, CNSAS a intrat in posesia unui "dosarel cu doua coperti si doua file" care nu fusese analizat anterior de Colegiu. Funar a subliniat ca nu a avut vreun angajament de colaborare cu fosta Securitate si ca nu a dat vreo informare catre vreun ofiter.
"Din cate am aflat din presa, noul dosar contine doua relatari ale ofiterilor de securitate referitoare la persoana mea", a explicat Funar. Acesta a sugerat insa ca dosarul ar fi putut fi "ingrosat" de catre unii membri ai CNSAS "de profesie scriitori".
Totusi, Funar a recunoscut ca a fost contactat de mai multi ofiteri de securitate, refuzand oferta de colaborare, intr-o discutie.
Funar a mai spus ca a fost urmarit de Securitate "inainte de '89 si mai ales dupa". "ßi acum sunt urmarit", a spus Funar, afirmand ca are informatii potrivit carora telefoanele i-ar fi ascultate.