Faceti loc. Noua generatie de politicieni din Bihor a iesit la antrenament direct pe terenul seniorilor. Membrii Consiliului Judetean al Tinerilor Bihor (CJT) joaca cu tupeu modelul seniorilor. Consilierii juniori s-au aflat la primul exercitiu al votului. Fara miza, deocamdata.
Ieri, la prima sedinta a Consiliului Judetean al Tinerilor Bihor, cei 35 de tineri politicieni si-au jucat impecabil rolurile de alesi ai judetului. Lucrarile sedintei au fost conduse de liderul grupului tinerilor PD, Nicolae Hodut. "Pentru functia de presedinte de sedinta as vrea sa fiu validat eu", a spus pedistul cu tupeu. Pentru urmatoarea sedinta de consiliu, un reprezentant al UDMR s-a autopropus sa conduca lucrarile. "Pentru functia de presedinte il propun pe Sándor Kiss", a spus Sándor Kiss.
Propunerile acestora au fost votate rapid si fara comentarii de toti consilierii prezenti. Aproape in acelasi ritm, au fost aprobate si validate si celelalte proiecte de hotarire de pe ordinea de zi a CJT care s-au referit la regulamentul de organizarea si functionare, validarea delegatiei permanente sau constituirea comisiilor de specialitate. Cu exceptia fixarii datei viitoarei sedinte de consiliu, exercitiul votului practicat de noua generatie de consilieri judeteni a parut aproape o copiei fidela a vechii "masini de vot" a seniorilor din CJ Bihor.
Tineri si supervizati
Naravurile si obiceiurile "rechinilor" din politica bihoreana si-au pus vizibil amprenta si asupra juniorilor, ba o parte dintre ei au fost supravegheati si sfatuiti de aproape in momentele-cheie ale sedintei. Spre exemplu, propunerea PD privind stabilirea datei de miercuri pentru viitoarea sedinta a CJT Bihor a fost sustinuta de UDMR, dupa o pauza de cinci minute, timp in care reprezentantii acestei formatiuni politice s-au consultat cu consilierul judetean Szabó Odön, omul de incredere al sefului judetului, Kiss Alexandru. Ziua de vineri, propusa de PSD si sustinuta de PNL si PRM, a cazut la vot.
Structura Consiliului Judetean al Tinerilor Bihor este formata din membrii organizatiilor de tineret ale partidelor parlamentare, UDMR, PD, PNL, PSD si PRM, care si-au desemnat, fiecare, un numar de consilieri juniori egal cu mandatele obtinute de seniorii politici la alegerile din 2004.
Majoritatea tinerilor din CJT Bihor s-au declarat hotariti sa urmeze o cariera politica chiar de la alegerile din 2008, acesta fiind si motivul pentru care au decis sa inceapa de pe antrenamentele, simuland votul democratic pe temele dezbatute in sedintele seniorilor din CJ Bihor.