Liderul PNL Calin Popescu-Tariceanu conditioneaza deja posibila fuziune cu PD, sustinand ca in Romania nu se poate renunta la liberalism si ca pretentiile democratilor ca viitorul partid sa fie de orientare populara pentru ca acesta sa faca parte din PPE nu sunt tocmai justificate.

Tariceanu a apreciat ieri ca in Romania va fi nevoie in continuare de o reprezentare a principiilor liberale, el opinand totodata ca PPE are o dimensiune ce poate fi impresionanta, dar nu intotdeauna marimea este cea care conteaza, ci si substanta lucrurilor. El a facut aceste aprecieri raspunzand intrebarilor presei, dupa o intalnire a conducerii PNL cu Biroul ALDE. Liderul liberal a mentionat ca a fost o dezbatere axata pe problemele legate de faza de preadare, dar si de cele care pot aparea postaderare si, totodata, a subliniat ca in privinta aderarii Romaniei la UE la 1 ianuarie 2007 decizia va veni pe baza raportului Comisiei Europene din mai si va fi urmata de o dezbatere in Parlamentul European.
Tariceanu a amintit ca zilele acestea au loc dezbateri privind ratificarea Tratatului de aderare in numeroase tari europene si ca, in unele dintre ele, cum este Olanda, criticile nu au lipsit, iar crestin-democratii au fost cei care s-au impotrivit fatis ratificarii tratatului. "De aceea, Romania are nevoie de un suport politic consistent si grupul liberal din Parlamentul European este cel care a avut o atitudine constanta in favoarea aderarii Romaniei la UE de la 1 ianuarie 2007. ßi cred ca este nevoie ca aceste legaturi sa fie mentinute, sa fie stranse, pentru ca avem nevoie de o prietenie politica consistenta, cum este cea pe care ne-o arata liberalii europeni", a adaugat el.

Penelistii vor sa ramana membri ELDR

Intrebat daca poate fi si un semnal pentru PD faptul ca liberalii nu doresc sa paraseasca ELDR, Tariceanu a aratat ca nu ar pune problema in acest fel, insa ar sublinia ca PNL, dincolo de lunga traditie istorica, incepand din 1990, si-a creat o serie de legaturi, fiind membru important in structurile liberale internationale, cum ar fi Partidul Liberal European si Internationala liberala.
"Sigur ca, in acest context, multi dintre colegii mei au dreptul sa se intrebe daca merita sa dam, cum se spune, vrabia din mana pe cioara de pe gard. Cu alte cuvinte, pot si eu sa pun intrebarea, aproape retorica, la ce ne-ar servi sa facem culoarul la Partidul Popular European, acolo unde nici colegii nostri din PD inca nu sunt membri. Daca vreti, mai este un proverb vechi romanesc, si anume ca mai bine fruntas in satul tau decat codas la oras. PPE are o dimensiune care poate sa fie impresionanta, dar cred ca nu intotdeauna marimea este cea care conteaza, cred ca este si substanta lucrurilor", a continuat el.

"PPE, un amalgam de partide"

Potrivit liderului liberal, in ceea ce priveste PPE, trebuie subliniat, fara un sens peiorativ, ca acesta este un amalgam de partide, cu tendinte diverse, care nu are coeziunea necesara pentru a cere si a impune membrilor sai o politica coerenta pe un anumit domeniu. Iar in ceea ce priveste aderarea Romaniei, el a apreciat ca exista cel mai bun exemplu asupra faptului ca, in aceasta zona, crestin-democratii sunt extrem de divizati si nu sunt dispusi sa acorde sprijinul pe care si l-ar dori Romania.
"Cu alte cuvinte, care ar fi folosul ca sa mergem catre Partidul Popular European, ca sa primim mai abrupt refuzul lor? Nu stiu daca acest lucru ar merita. In orice caz, pot sa spun ca, in Romania, si astazi, ca si ieri, dar in mod sigur si maine, va fi nevoie de o reprezentare a ideilor, a principiilor liberale, principii si valori care au facut Romania moderna si Europa bogata si prospera astazi", a conchis el.

Afiliere si la liberali, si la populari

Senatorul liberal Nicolae Vlad Popa, observator la Parlamentul European, spune lucruri trasnite. El sustine ca, in cazul fuziunii dintre PNL si PD, ar exista posibilitatea ca reprezentantii la PE ai celor doua partide sa fie afiliati unor grupuri parlamentare diferite. "Chiar daca partidul va fuziona, exista nenumarate cazuri, chiar in Parlamentul European, unde, existand in acelasi partid mai multe curente, deci doctrine complementare, ele sunt reprezentate in doua grupuri parlamentare. Exista aceasta posibilitate, ea trebuie negociata, gandita si hotarata", a aratat el.