Conducerea Partidului National Liberal va desfasura, in perioada 18 august - 18 septembrie, o campanie de informare la nivel national cu privire la modul de functionare si aplicare a votului uninominal odata cu alegerile parlamentare din aceasta toamna.
Popularizarea votului uninominal este o consecinta fireasca a faptului ca acest sistem de vot reprezinta un obiectiv declarat si atins al PNLs se arata intr-un comunicat al formatiunii liberale.
Calendarul PNL prevede ca, in perioada urmatoare, fiecare filiala teritoriala sa inceapa campanii de informare cu privire la votul uninominal, asigurand astfel promovarea acestui nou sistem electoral in randul electoratului. De asemenea, la nivelul fiecarui judet se vor distribui brosuri informative, dupa modelul ghidului de utilizare a votului uninominal lansat si distribuit deja in Sectorul 5, la initiativa candidatului PNL Sector 5 pentru Camera Deputatilor, Alina Gorghiu.
Conform sursei citate, brosura "Votul uninominal. Instructiuni de folosire" cuprinde informatii sintetizate privind modul de utilizare a votului uninominal si este pusa la dispozitia tuturor organizatiilor PNL din teritoriu pentru promovarea sistemului uninominal la nivel national. Deocamdata, brosura informativa a fost distribuita in Sectorul 5 din Bucuresti.
Partidul National Liberal considera ca implementarea sistemului uninominal nu este incheiata pana cand principiile acestuia nu vor ajunge sa fie cunoscute de catre cetateni.