Initiatorii Partidului Liberal Democrat s-au prezentat ieri la Tribunalul Bucuresti pentru a doua oara in speranta ca-si vor putea infiinta formatiunea politica.
Instanta insa a amanat si in aceasta saptamana decizia finala din cauza formularii altor patru noi cereri de interventie, dupa ce respinsese cinci astfel de contestatii la dezbaterile din 15 ianuarie. De aceasta data, printre intervenienti s-a aflat si PNL. Cristian Iodanescu, decanul Baroului Bucuresti si reprezentant al PNL in acest proces, a sustinut ca PLD nu poate fi infiintat deoarece aceasta denumire se gaseste deja in patrimoniul PNL. Iordanescu a facut o trecere in revista a existentei PLD, spunand ca aceasta a fost absorbita de actualul Partid National Liberal. Iordanescu a aratat ca, prin comasare, partidele, respectiv PLD, nu dispar, iar radierea unui partid absorbit duce la imposibilitatea preluarii denumirii acestuia de catre alt partid.
Purtatorul de cuvant al PNL, Varujan Vosganian, a explicat demersul liberalilor. "Decizia PNL de a contesta PLD la tribunal a fost una nu doar de natura politica, ci si de natura tehnica. PNL s-a mai confruntat in trecut cu astfel de situatii in care partide cu nume asemanator au creat dificultati in plan electoral. Aceasta obiectie este indreptatita si PNL a socotit s-o faca", a mai spus Vosganian.

Prea multe semnaturi in prea putin timp

Avocatul Cristian Iordanescu a mai sustinut ca din 7 decembrie 2006, data la care o miscare de reformare interna a PNL a luat initiativa constituirii unui nou partid, nu se puteau strange 40.000 de semnaturi. El a cerut un termen pentru studierea dosarului cu semnaturile, dar solicitarea sa a fost respinsa de instanta. Cu privire la acest aspect, avocatul PLD a spus ca este vorba despre 64.000 de semnaturi si ca problema legalitatii acestora ar putea fi invocata, eventual, doar de Parchet. Celelalte trei cereri de interventie au fost formulate de doua persoane fizice si de Asociatia Platforma Liberal Democrata.