Senatorul Varujan Vosganian, purtator de cuvant al PNL si ministru al Economiei si Comertului, a reluat ieri jocul ambiguu al declaratiilor pe care liberalii il practica in privinta sustinerii procedurii de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu. "Va reamintesc ca PNL nu se numara printre initiatorii procedurii de suspendare a presedintelui Basescu, liberalii sunt rezervati in aceasta privinta si nu am luat nici o decizie pentru ca nici nu am discutat despre aceasta problema", a declarat Vosganian, care a adaugat totusi ca decizia finala a PNL depinde in foarte mare masura de modul in care se va purta de acum inainte Basescu.
"Fac un apel la presedinte sa-si modifice atitudinea si sa nu mai caute probleme acolo unde nu sunt", a afirmat liberalul, abordand si mult-mediatizatul subiect al biletelului. Logica lui Vosganian este una circumstantiala: daca presedintele nu a gasit in tot acest timp nimic compromitator despre guvernul Tariceanu, in conditiile in care are la dispozitie toate aparatele de ancheta ale statului si a apelat la un bilet vechi de doi ani pentru a isca un astfel de scandal, inseamna ca "guvernul actual este cel mai curat din 1990 incoace". Liderul liberal a tinut sa precizeze ca are numeroase semnale din vestul Uniunii Europene, potrivit carora Romania risca sa piarda tot capitalul de inagine acumulat in 2006, "cel mai bun an din istoria moderna a tarii noastre". Din acest motiv, elitele trebuie sa renunte la "disputele politice sterile" iar Vosganian strecoara ideea ca liberalii se vor pronunta in privinta suspendarii presedintelui in functie de comportamentul acestuia. Micutul santaj politic explicat de purtatorul de cuvant al PNL contrazice oarecum vocea unuia din liderii sai, vicepresedintele Puiu Hasotti, care a declarat in mai multe randuri ca se opune masurii de suspendare a presedintelui Romaniei si nu pentru ca i-ar fi foarte draga persoana lui Basescu ci pentru binele Aliantei.

"Canalul de scurgere dintre PNL spre PLD s-a oprit odata cu plecarea lui Gheorghe Flutur"

Senatorul Vosganian s-a aratat putin mai transant in aceasta privinta, sustinand in continuare ca PNL este pregatit la fel de bine pentru o continuare a colaborarii cu PD, prin participarea pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European dar si pentru o participare pe liste separate, lucru care ar arata de la sine situatia de facto a Aliantei: "alegerile europarlamentare vor clarifica multe din problemele actuale". Un alt pericol la adresa Aliantei il reprezinta, in opinia senatorului Vosganian, apropierea dintre PLD si PD. Purtatorul de cuvant al PNL considera ca "PLD este un esec, pentru ca de la momentul aparitiei sale nu a mai primit nici un membru marcant al PNL". "Canalul de scurgere dintre PNL spre PLD s-a oprit odata cu plecarea lui Gheorghe Flutur", a sustinut Vosganian, care a continuat sa demonstreze de ce proiectul PLD reprezinta un esec politic. "Mesajele PLD sunt mesaje reactive la adresa PNL, nu se defineste ca o miscare de sine statatoare ci se raporteaza in permanenta la PD". "PLD va exista atata timp cat va dori PD, pentru ca nu reprezinta decat o modalitate a democratilor de a face presiuni asupra PNL", a precizat senatorul, potrivit caruia peste 95% dintre liberali nici nu se gandesc la o apropiere de PLD.