La Casa de Cultura a Sindicatelor Piatra Neamt, in prezenta capilor partidului, a avut loc ieri prima conferinta judeteana a liberal-democratilor nemteni, organizatia situata pe primul loc in tara ca numar de membri si organizare.
Invitat de onoare a fost primarul municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, cel care a fost suspendat din PNL pentru un an, tocmai datorita simpatiei si sprijinului acordat fatis lui Theodor Stolojan si PLD. "Sunt si voi ramane un sustinator al PLD, format din oameni de calitate, fosti si viitori colegi. Noi nu ne-am dezis de Theodor Stolojan si Traian Basescu. PLD va invinge in alegeri si va fi adevaratul partid liberal. Proverbul 'decat cu un prost la castig, mai bine cu un destept la paguba' trebuie inteles ca PLD merge cu desteptii la castig", a spus Stefan.
La conferinta au participat Theodor Stolojan, presedintele PLD, vicepresedintii Raluca Turcan, Gheorghe Flutur, Gabriel Sandu, secretarul general responsabil cu Regiunea Nord Est, Dumitru Pardau, presedintele filialei Iasi a PLD, Dumitru Oprea, rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", presedinti si vicepresedinti ai organizatiilor PLD din judete ale Moldovei. (A.N.)