Este miscarea facuta de galateanul Petru Lificiu, care a demisionat in urma cu trei saptamani din functia de presedinte al Partidului Ecologist Roman, ramanand un simplu membru al PER, pentru ca ieri sa-si depuna oficial adeziunea la Organizatia Judeteana a Partidului Democrat.

Cel care a anuntat intrarea fostului sef al ecologistilor din Romania in cadrul Partidului Democrat a fost tocmai presedintele filialei judetene a PD, Mircea Nicu Toader, care s-a aratat incantat de noua achizitie a partidului amintind faptul ca intre PD si Petru Lificiu a existat o colaborare mai veche care ieri s-a materializat prin depunerea adeziunii fostului ecologist la PD.

Asa cum preciza Lificiu, decizia de a trece la doctrina democrata a luat-o in momentul in care a vrut sa coaguleze intreaga suflare ecologista din Romania sub o singura structura, numai ca nu prea a avut cu cine discuta pe aceasta tema, multi dintre cei care se declara in acest moment ecologisti convinsi nefiind, nici pe departe, adevarati adepti ai conservarii si protejarii mediului inconjurator.

Pe langa acestea Lificiu s-a decis sa renunte la a mai conduce un partid in care nu avea cu cine sa-si duca pana la capat visul ecologist, pentru a se indrepta spre PD deoarece aceasta formatiune politica este, dupa parerea sa, una in care isi poate duce la indeplinire proiectele pe care le are in materie de mediu, protejare si conservare a naturii, si nu numai.